Poezie
Sfâșiere
timp de lighioană
1 min lectură·
Mediu
Aș lăcrima de tine așa cum ești... pustie
Și lacrimile mele n-ar înceta să cadă
Pe trupu-ți sterp ce astăzi mai poate fi plămadă
Doar celor ce-și duc viața întru nimicnicie
Vezi... Dumnezeu, se pare, ne bagă la grămadă
Pe cei care ne zbatem în boli și sărăcie
Cu-aceia ce-și făcură din samavolnicie
Palate poleite și nume de bravadă
Ce dascăl pot fi oare, copiilor... ce lecții
De viață neîncepută pot oare să-ncropesc?
Dacă prezentul geme de boli și de dejecții
Eu însumi... sunt în stare să mint... să-i amețesc
Mental, cu sânge rece. făcându-le injecții
Pe creier... să nu simtă ce larg se prăbușesc?
004686
0