Pecetea frigului II
Cunoscuse prima ei durere în clipa în care mama, cu câteva luni înainte de-a începe ea școala, avu un accident la locul de muncă unde era laborantă. Tata venise acasă într-o seară și-i spusese
Pecetea frigului
Se afla întinsă pe pat, nu știa de cât timp era acolo, nu recunoștea nimic din ce zărea în jur - mai bine zis, nu vedea decât forma unor contururi în alb și negru . Mâna stângă îi era amorțită și
Liniște pastorală
- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d\'ai venit tu să stai în miezu\' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap
Solilocviu
Urca. Se ferea să privească în urmă la treptele care fuseseră urcate ba cu zâmbetul larg ca o fereastră a unui interior în care se consumă primele zile ale unei luni de miere, ba posomorât- ca o zi
Armand Tărâță în goana către UE
În cârciumă la Fane Spălăcitu\' lâncezeau, ca de obicei, doi, trei, bețivani cu paharele de basamac în față. Fane-și făcea de lucru, lustruind un pahar ordinar de sticlă și trăgând cu ochiul la Marin
Poveste neterminată despre manifeste, proclamații, manifestanți... boieri și poștărițe
Simțea că se trezește... dar dormise el oare? Somn să fie această perpelire între viață și moarte, pe care o născocise chiar el (deh! ale tinereții valuri) și căruia îi venea din ce în ce în ce mai
Decalogul bestiilor
,,cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care Domnul ți-a dat-o!’’ Estera se ridică în capul oaselor și încercă să tragă țolul peste ea, dar Marcu, fratele
Povești nemuritoare (după aderare) II
Sătulă să tot bată cu piciorușul pădurea, precum și visele tuturor mucoșilor cu căpșoare proaspăt îmbăiate și ochișori cu gene lungi și mătăsoase, Scufița luă hotărârea să se cizeleze și ea un pic.
Povești nemuritoare (după aderare) I
Albă ca Zăpada crescuse mare și frumoasă, așa încât începând de pe scara blocului (palatului) unde locuia și pââână la centru, adică centrul țării, se auzise despre ea că n-are nici măcar o carie pe
Hristos a-nviat!.... dară!
Om fi noi românii cum om fi dar la respectarea sărbătorilor nu există nație pe fața pământului să ne-ntreacă. Fie că e Paște, Crăciun, sfânt sau sfântă (și slavă Domnului! Că au avut grijijă
Proclamația de la Ness caffee frappe - continuare a părții a IV-a
Urcând mai mult târâș scările, Dilibob descuie ușa și se-aruncă încălțat de-a curmezișul patului imens din dormitor. Nu se putea adeveri mai exact, ceea ce-i ghicise o țigancă, acum vreo trei luni,
Proclamația de la Ness caffee frappe IV
cherchez la femme Întâi de toate, trebuie să amintesc că Dilibob fusese la Paris în februarie. Nici nu vă dați seama! Să se afle pe urmele lui Balzac, străbătând Montmartre, să-și închipuie că-și
Proclamația de la Ness caffee frappe - continuare a părții a IV-a
Urcând mai mult târâș scările, Dilibob descuie ușa și se-aruncă încălțat de-a curmezișul patului imens din dormitor. Nu se putea adeveri mai exact, ceea ce-i ghicise o țigancă, acum vreo trei luni,
Proclamația de la Ness caffee frappe III (baptistă)
Astfel, după ce stătu el în cumpănă (pe spate) și se gândi la o nouă mutare care să semene a ceva ,,ce n-a văzut Parisul\'\', deschise catastiful atât stufos (un fel de carte de imobil în continuă
Proclamația de la Ness Caffee Frappe II
Dilibob se opri o clipă la intrare în Ness Caffee Frappe, scoase telefonul mobil de ultimă generație, îl dădu pe silențios și-ncepu\' să vorbească agitat, c-un interlocutor imaginar. Intrând, aruncă
Proclamația de la Ness caffee frappe
micro-roman (să nu ziceți că n-am spus) Dilibob se trezise pentru prima oară, singur în dormitorul conjugal. Noaptea trecută, fericirea de-a fi unicul diriguitor al telecomenzii, îl copleșise în
Pipăita frică
Perdelele jegoase de ață fluturau la fereastra cu ochiuri mici de geam vopsită în verde țipător. Geamul se legăna într-o parte și în alta cu scârțâit asurzitor care-ți dădeau senzația de loc pustiu.
Popa Ciocan VII
-Petru a început să-i zică: ,,Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat’’. Iisus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, frați sau surori, sau tată, sau mamă, sau
Popa Ciocan VI
Preoteasa era lehuză și conform obiceiului locului, adus la cunoștința popii de babele satului, șase săptămâni oamenii trebuiau să care apă la casa preotului care n-avea puț în curte. Spre
Liniște pastorală
- Mă nepoate, ia stai mă colea lângă mine o țârișică și luminează-mă și pă mine, ce-i cu tine d\'ai venit tu să stai în miezu\' verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi în loc să umbli în cap peste cap
Popa Ciocan I
De-o vreme, la bisericuța din sat oficiau doi preoți. Alături de bătrânul preot Rupea, venise de vreo trei duminici, un tinerel negricios, slăbuț, îmbrăcat exact ca un călugăr. - Nu e încă uns fă!
Armand Tărâță în goana către UE
În cârciumă la Fane Spălăcitu\' lâncezeau, ca de obicei, doi, trei, bețivani cu paharele de basamac în față. Fane-și făcea de lucru, lustruind un pahar ordinar de sticlă și trăgând cu ochiul la Marin
Armand Tărâță atacă - I
Armand Tărâță își făcea pantofii cu cremă pe prispa casei. În spatele lui, bunică-su bătea din picioare să-l vadă plecat ca s-o ia și el din loc. În mintea bolnavă a bătrânului se derula de vreo
Popa Ciocan - IV
Nea Fănică se strămutase din cele lumești la fel cum trăise: fără să supere pe nimeni. Trăise aproape șaptezecișidoi de ani, își crescuse copiii și nepoții și-acum îl găsise tanti Lucreția într-o
Armand Tărâță atacă
Armand Tărâță își făcea pantofii cu cremă pe prispa casei. În spatele lui, bunică-su bătea din picioare să-l vadă plecat ca s-o ia și el din loc. În mintea bolnavă a bătrânului se derula de vreo
În Numele Domnului
Copii abuzați... un termen relativ nou în vocabularul nostru de democrați în continuă tranziție. Ce înseamnă un copil abuzat? ... să vedem ; un copil abuzat fizic înseamnă unul expus unor situații
Blândețea și coana Lama
Coana Lama se trezise nervoasă, de fapt așa i se-ntâmpla de-o vreme-ncoace. Își luă halatul cenușiu pe ea și se duse târș-târș la baie. Prima intenție a fost să privească în oglindă, reminescență a
Liniște pastorală
- Mă nepoate, ia stai mă o țârișică lângă mine și luminează-mă, ce-i cu tine de-ai venit tu să stai în miezu`verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi, în loc să umbli în cap peste cap după fete? - Aveam
La lișeu...ca la lișeu
- Mă nepoate! ia vină uăi încoași, cî am o leacî di trebușoară cu tini! - Șe-i moșuli? ai dat gata badoaca șea di jin? - Nu fii împuțât, iaca te-am chemat să-ni scrii șî mia o șeriri cătri ocolu`
On the office
- Natali dragă, fă tu cafeluța azi, că iar am uitat să cumpăr. Of! m-a ținut dulceața aia trează până la miezul nopții. Sandu dormea ca bou` și eu, dă-i și luptă pe lângă aragaz. - Am făcut-o deja,
Tanti Grette
Tanti Grette e o femeie de aproape doi metri lungime și unul lățime. E aproape cheală dar asta nu se prea bagă de seamă, umblând tot timpul îmbrobodită. Este și puțin limbută, iar ca totul să fie
Descântec de ursit
Þiganca ședea direct pe pământul gol cu fustele împrejuru-i, încât privită de departe părea o floare uriașă, pestriță. Cu harul ei înăscut de-a opri trecătorii, striga neobosită : - Hai la țâganca
Popa Ciocan IV
Exact în seara în care popa Ciocan o dusese la maternitate pe coana preoteasă, găsise și Julieta motiv să intre pe poarta lui, așa pe-amurgite, cu-o găină porumbacă într-un paner, cumpărat , desigur,
Educație sexuală
- Þucî! vină fa-ncoași, și cați la portă la Atomii? - M-o chemat pân` la dânsu` bre mămicî, az` dimineațî, o zâs să strâc o canî di apă în contu` ijienizării `nainti s`mî duc, n-am prișeput ghini
popa Ciocan III
Murise Costache, bețivul satului. Și asta nu era cel mai important. Treaba era că popa Ciocan urma sa oficieze prima slujbă la căpătâiul unui mort, din activitatea lui duhovnicească. Așa că, bietul
Popa Ciocan II
Soarta a făcut ca preotul cel tânăr să se mute chiar gard în gard cu bunica Victoria. Trebuie să menționez că bunica munteancă e total diferită față de cea din Ardeal, din partea mamei, bunica
Popa Ciocan
De-o vreme, la bisericuța din sat oficiau doi preoți. Alături de bătrânul preot Rupea, venise de vreo trei duminici, un tinerel negricios, slăbuț, îmbrăcat exact ca un călugăr. - Nu e încă uns fă!
Nea Mircea versus Steven Spielberg
Nea Mircea e prietenul tatei, de-o viață-ntreagă. Sunt strâns legați, aproape ca siamezii, de-o droaie de aventuri prin Delta Dunării, sau aiurea, pe toate râurile di-mprejur, fiind nedespărțiți la
Cine ești tu, fiica mea?
Andrei se uită la ceas: aproape două spre dimineață. Își luă bagajul și se-ndreptă spre grupurile de taxiuri. Spera să mai prindă câteva ceasuri de somn până dimineață. Călătoria la Nantes fusese
Bilet în alb
Stau în gara mică și tăcută care mi-e viața și-aștept trenul. Mă duc undeva și nu știu încă ce scrie pe bilet. Sunt nerăbdătoare, și de multă vreme nu m-am gândit la altceva, ca o mireasă înainte
Cenușăreasa
Cenușăreasa de care vă spun, se plictisise de mazăre și linte, auzise de nen`su Bill Gates, care făcea legătura între oamenii din orice loc, rasă și neam, și-i aducea împreună pe cei cu preocupări
Ai grijă ce visezi!
Când visezi personalități se zice că e de bine, drum nou, șanse...când visezi popi se zice că e pagubă și pârjol. Pun eu capul azi-noapte pe perină...și-n doi timpi mă catapultez direct în lumea
Conflict între generații
În ogradă se cam stricase ordinea instituită cu atâta dificultate. Apăruseră, nu se știe de unde, un stol de găinușe tinere, suple și cu penele strălucitoare. La început se ținuseră deoparte, stând
Scufița roșie contemporană
Pe vremuri , te duceai la bunici cu coșulețul cu un cozonăcel , o prăjiturică , ceva ... Azi, bunicii fug de colesterol și zaharuri. Așa că mama mi-așează-n rucsăcel banane , portocale , suc și mă
Din jurnalul unui om serios
Ce s-o fi întâmplat cu drăcoaica asta de fată din vecini în iarna asta , nu pot să pricep!...pot să jur că acu` vreo două trei luni am vazut-o și era alta.Zici c-au lucrat dracii în trei schimburi
Căutătorii de altceva
Căutătorii de altceva se treziseră devreme Și-au luat hainele de la capul patului Și au pornit în peregrinările lor Nu s-au spălat în prealabil Pentru că ei căutau altceva Și nici n-au luat la
