Proză
Conflict între generații
Găina bătrână face zeama bună...dar cine vrea zeamă ?
2 min lectură·
Mediu
În ogradă se cam stricase ordinea instituită cu atâta dificultate. Apăruseră, nu se știe de unde, un stol de găinușe tinere, suple și cu penele strălucitoare. La început se ținuseră deoparte, stând în colțul dinspre poartă, neîndrăznind să se-amestece în cotcodăceala generală, de teamă să nu-și atragă antipatia găinilor mai vârstnice și cu multe ouă la activ.
Eh, da! Totul ar fi decurs altcumva dacă nu-ncepeau să se perinde prin zonă cocoșii. De la cei mai tineri până la cei cu carnea ațoasă, au început să le studieze pe noile venite și să mai tragă câte-un cucurigu, făcându-le cu ochiul în grabă, să nu se observe. Găinușele se înroșeau de plăcere, asta până când, o rezidentă dolofană și cu penele mai jumulite, a anunțat o ședință în fundul curții, la care erau chemați și cocoșii șefi. Puicuțele nu-nțelegeau de ce după acea ședință, erau privite cu ură de anumite surate cu experiență. Doar nu depășiseră zona interzisă, nu ciuguliseră boabe din porția nimănui!
Câteva dintre găinile cu scaun la cap, le invitau la câte-o farfurioară cu tărâțe și încet, încet le-au ajutat să înțeleagă cum stau lucrurile. La fel pățiseră și ele în primele zile de conviețuire în gașcă. Acum erau alte reguli, mai stricte, și trebuia să îndeplinești toate condițiile de integrare, și-abia apoi să speri la aderare.
Totul e să nu rămâi în colțul de la poartă și să nu te lași călcată-n picioare de găinile rezidente. De-asemenea, e înțelept să te ții departe și de cocoși. Majoritatea sunt,,PRIVATE PROPERTY``
093.780
0

Cocosii, vrednici si gospodari, calcau cu destul discernamant si fara prea multe discriminari, intreaga \"gasca\", cea cotcodacitoare, generatie dupa generatie.
Drept este, poate ca se gandeau la plictisul celor mai vechi, cele nou sosite aveau parca mai multa \"parte\" la calcat...
Cate-o motzata mai coapta, mai caraia cand vedea cum cocoselul ei preferat, sa intindea a nu mai stia nici ea cata oara, la puica aia cam schiloada, cam cum era si ea, dar si el, cand incepusera relatia lor preferentiala! Ce PRIVATE PROPERTY, ca planul la oua e mare si e rusinica sa faci oua limpezi!
Doar urmeaza aderarea, nu?
Intr-un colt de gradina, cam plicitisit in solul lui cel nisipos, un tanar morcov, priveste cu jind spre curtea gainilor! Tocmai auzise gospodinele alea cam sure, cand il sapau, ca zeama buna...
Iar acum privea salivand fundurile grase si lasate de atatea oua! N-o veni si randul lui?! Ca fostul lui vecin, ajunsese... vibrator! Drept e ca se balanganea tot timpul, amaratul! Era slab de radacini!
Ce o fi fost in mintea lui...!? Sarmanul morcov tanar!
MORALA
Lipsa de cunoastere se poate confunda cu lipsa de experienta!