Descântec de ursit

Þiganca ședea direct pe pământul gol cu fustele împrejuru-i, încât privită de departe părea o floare uriașă, pestriță. Cu harul ei înăscut de-a opri trecătorii, striga neobosită : - Hai la țâganca să-ți spuie adevăru`, să-ți dăscânte de făcătură, de zburătură, deochetură... Trecătorii n-o băgau în seamă, poate din când în când o mai privea câte un bărbat, niciodată nereușind să găsească drumul spre ochii ei de culoarea mierii. O femeie între două vârste o privi furiș pe frumoasa țigancă, o clipă doar, și aceasta, cu ochiul format asupra celor ce-o căutau i se adresă: - Hai doamnă, vino aici să-ți spuie vrăjâtoarea de ce suferi matale... Femeia se apropie cu pas nesigur și-ontrebă aproape șoptit pe ghicitoare ; - Știi să citești norocul în palmă? - Știu dă toate, dă mâna la mine încoa să-ți spui dă soarta și ursita matale. Aoleu! ce mână ai, ești ceva prefesoară sau doctoriță, așa-i? - Sunt învățătoare... - Matale suspini după un bărbat frumos care te-a lăsat pentru una mai tânără cu foc în sân șî venin în inimă! - Spune mai departe... - Ce să-ți spui mâncaț-aș gura? du-te șî tu la coafor ca doamnili astea, schimbă-te la haine, taie fusta că ai corp frumos, ești slabă. Apoi ieși în calea lui, ademenește-l cum știi tu, io-ți dăscânt dă ursită dacă vrei să-l scot în calea ta! - Descântă-mi!...femeia închisese ochii și lăsase mâna cu totul în mâna fierbinte a țigăncii.... Lună, lună, Vârgolună, Tu ești mândră și frumoasă, Tu ești a nopții crăiasă. Tu cal ai, Dar frâu nu ai, Na-ți ție brâul meu Și fă frâu calului tău, Să mergi după ursitul meu. De a fi de-aici din sat, de-a fi din celălalt sat, De-a fi dintr-al treilea sat, Sau dintr-al noulea sat, Nu-i da stare Și-alinare! El să nu poată dormi, Să nu poată odihni, Pân\' la mine n-a veni. Þiganca trăgea cu sete din țigară, iar femeia de lângă ea observă că purta un copil în pântec. Simți un gust de fiere în gură și-ontrebă pe ghicitoare: - Nu-i face rău copilului fumul? - Nu-i face doamnă, dă-l dracu` că e țigan...gata! să ai noroc!