Poezie
după douăzeci de ani
caietele de limba română
2 min lectură·
Mediu
nu m-a învățat nimeni ce înseamnă acasă
înainte de mama care punea masa
în fața bărbatului și a celor trei copii ai dumisale
mereu la fel de curat
mereu la fel de cuminte
într-o zi am plecat din locul acela cu gândul
că am de învățat și primit întru omul ce aveam să fiu
obiceiuri și case pe care nu le bănuiam
cine ar fi crezut că voi mânca la masă
cu beduinii și femeile lor
(sunetele erau irepetabile)
cu oameni de afaceri și femeile lor
(sunetele erau falsate)
cu artiștii și singurătatea lor
(sunetele erau tragice)
aveam să învăț marea cădere a trecerii mele
printr-o viață din care smulgi doar miimi de clipă
în care te simți fericit
sau acceptat de soarta care întinde
mâna înmănușată în catifea
când neagră... când roșie
pentru că dragii mei
granița dintre creștin și ateu
curvă și mironisiță
criminal și salvator
a fost trasată de zeul somnului veșnic
în care fiecare are un loc prestabilit
unde rotitor înveți a trece
uneori pătrund în lumea asta fatidică a sunetelor
imberbi timizi care își scriu temerile
sub formă de scrisori din Levant
declarații de dragoste false
sau... penurii de trăire la margini de putință
au un ochi nedeșteptat în care culorile
se amestecă
se confundă și se estompează
au un coș al pieptului
de sticlă ieftină
004459
0