Profetul incomod al lumii sfărâmate – Aleksandr Soljenițîn
,, Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. Deviza Harvard-ului
Olarii
A modela lutul este o muncă istovitoare care cere îndemânare și mai ales dragoste pentru această artă. Bătrânii spun că olarul este un fel de paria al societății, din mâinile lui ieșind sufletul
Despre cum percep adevărul
Adepții teoriilor conspirației susțin că Noua Ordine Mondială, sau \"Iluminații\", reprezintă un grup care de sute de ani manipulează evenimente care se produc în lumea întreagă. Astfel, una dintre
Sânzienele
Sărbătoarea de Sânziene (ținută pe 24 iunie, de ziua nașterii lui Ioan Botezatorul) e legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității și păstrează în ea un amestec fascinant de
Marin Preda
,, Singurul lucru de care-mi amintesc foarte bine este că la vârsta de 13 ani am devenit conștient de mine. Mi-am dat seama că era în mine o anumita ființă de care eram conștient. Tocmai citisem
Munții Retezat
Datorită frumuseților naturale foarte bine conservate, cărora natura le-a hărăzit o asemenea bogăție și varietate de specii, Munții Retezat suscită în egală măsură cercetarea științifică dar și
Neamul trac
În cea mai veche poveste a genezei lumii, cea vedică se spune: \"Când zeului suprem i-a plăcut Pământul, el a dat naștere prin a sa respirație la șapte zei ai Genezei lumii. Conducătorul acestui grup
Corbii de Piatră
După ce treci de râul Doamnei, în apropiere de Curtea de Argeș, la Corbii de Piatră, se află un locaș încrustat în piatra muntelui, ca o peșteră. Fiind și vatra voievodală a Corvineștilor, acest loc
L`Empereur
În Le dossier Napoleon, Jean Burnat spunea următoarele:,, istoria trebuie să-l apere contra lui însuși, prea bine drapat în giulgiul de la Sf.Elena, contra biografiilor de o mioapă tandrețe, contra
Avem nevoie de modele?
Când am citit prima carte a lui Paulo Coelho nu știam că va veni un timp în care nu voi mai putea să las să treacă o zi fără să pun două rânduri scrise pe o foaie. Am fost puțin confuză dar și atrasă
