Întorcându-mă noaptea

ai mai crescut i-am spus și ca din alt timp luceau sub sticlă imagini miros de lut și pădure tânără înainte pe aici nu era nici un drum fără turlă urcată din miez apoi au venit păsările mai mari decât mintea omului bărbații vorbeau prin semne ca niște ouă de paști luminând șters zugrăvindu-și pe dinăuntru sfinți cu veșminte largi deplasând simetria cum tăișul unei săbii în celălalt trup al căutării mă privea încolăcită pe un fir de nisip adăpostind la sân morțile înțelepților născându-le țeasta de timp a vieților într-un ritm alfa o dorință ciudată încă umedă și nu voi ști niciodată dacă am fost înstrăinat bucată cu bucată sau luat pe picioarele cocorului scobit în realitate mereu prea strâmt la umeri luna ardea până la sfârcuri fâșie cu fâșie toate mamele venite pe lume fără bucurii coapte în umbră sensuri inaccesibile învelite în motive de neliniște destul, i-am spus dar ea se repeta într-o curbură a pământului vie și lucioasă îmi atârna ochii strânși pe o margine lângă zidul casei în locul unde soarele decupează litere răstignit pe o lentilă de carne...