Păcat

aproape bătrân se inocula în suflete smuls din indiferența cotidiană acolo unde ochii tulbură esențele osândiți a se scrie palpitând nălucirea de sub clopot dar neprimit în clipa de tăcere răsuflarea doar un pas către sine buzele se striveau să afle urând somnul uneori iubea și atunci se rupeau lanțuri într-un ceas întunecat dezlegând umbra celui care a crezut într-o umbră adâncind până la copilul străin soarele cernea alături de cetate nisipuri căutând luna zvonuri stinse îi prăfuiau chipul împlinindu-i în suflet frământări noi risipind printre degete trupuri nepotrivite ascunse în rădăcini liane sugrumate de secătuirea lutului trecutul aluneca părea că se teme de zgomote și privirile ce nu lasă urme la marginea mării un pescar știrb culegea din plasă alte lumini mai înverzite de ape din care obișnuiesc a crește pași sub strângerea pleoapelor înfloreau neguri tremurând ca pentru așteptarea unei minuni lega în piele nopțile lângă o lumânare aproape sfârșită o alungare de lacrimi lipsite de conținut și îi puteam auzi sângele strivindu-se cercetând semne la o răscruce trecându-și prin tubul de plumb perechile singure undeva marea își stingea luminile neguțând rostul zilei fără să fi urcat vulcanul