Fierbințeală

ce înalt ți-ai făcut cuibul nici o emoție nici o tresărire până la gingia sângerândă apoi încolăcirea un șarpe după noaptea mâniei primește-mi umbra peste chipurile icoanelor de acasă să rămână la urmă privirile mai îndrăznețe între două regrete domină semnele de aer recuperate din noi pentru dumnezeire ce repede ai crescut ca o imagine proiectată pe scoarță afară strigă copii desprinși de fiecare clipă acoperiți până la brâu cu marginea lumii uleioasă când mă chemi orice fir de praf visează că are ceva la inimă desfășurând din sângele meu o succesiune fotografii tăiate dintr-un brad întrezărind pentru prima dată minunea peste cenușă apăreau desene să putem ieși la aceeași suprafață sub una din banchetele de lemn până se va scurge lumina într-o seară din atelierul mamei...