Cămașă din piele de bărbat

veneam cuminte pe vers asteptand si back-forward, back-forward, flashuri pe memorie si haine aruncate de pe umbre dezgoleau nuditatea intamplarilor de demult si nu, nu e trist versul tau dar e in el ceva rece si ceva ce doare cand il impaturesc in a mia incercare de ordine in trecuturi si nu reusesc, ii spuneam cuiva astazi ca am scos hainele de vara din spate si le-am pus la indemana, asteptand zilele insorite dar uite ca iarasi ploua...
oare ce garderoba ar trebui sa poarte un suflet ca sa nu ii fie cald-frig;
oare de ce camasa de barbat e suflecata la maneci si oare de ce nu au efectul scontat prafurile vrajite pe care i le-am strecurat in fiecare dimineata pe-un zambet in buzunarul de la piept;

nu, nu, nu, tizule, nu acesta e versul care imi intepeneste azi pe retina o presiune atmosferica de cochilie, altul e, uite-l:
\"simt respirații despletindu-i tălpile
cu câte un bărbat topit în mozaicul podelei
ce animal ciudat îmi închide ochiul cu degetele\"

- ce straniu ma simt cu ochiul in palma, tizule

aceeași densitate metaforă-simbol cu care ne-ai obișnuit personal îmi plac imaginile \"sculptate\" cu flacăra cuvântului îmi place și muzica asta hyperboreeană adusă de vântul solar...
numai bine!

... Dana, mulțumesc frumos de trecere și aplecare asupra textului insignifiant; bucuros că ți-au plăcut acele rânduri ... la bună veghere :)
... Ioane, numai bine și suflet aproape ție îți spun, încântat de trecere și rezonanță ... mulțam fain, la bună veghere :)