Ela Victoria Luca

nu s-a întâmplat nimic mai mult eu am coborât dintr-un tren noctambul ascultam cum cădeau stele pe rând și nu mai doream să merg de atunci prefer apăsarea pământului îmi las rădăcinile la

bărbatul acela își joacă moartea de cincisprezece ani îl urmăream aproape în fiecare dimineață cum golea pumnii de cenușă strânsă din părul mamei îl recunoșteam după mersul împiedicat de

el se joacă de-a liniștea mea o trece prin aburi până la răsăritul soarelui și râde ca după o dezlegare la fericire fiecare cuvânt i se desprinde ca o coajă de rodie dezvăluind un roșu

cuminte piatra lasă în urmă o lumină înalț din mine plânsul și tac uneori cuvintele sunt doar capcane rotunde ce neputință de a sparge timpul iar între două lovituri ale daltei am

ce simplu este să te lași descris de oameni. fiecare ia o părticică, o întoarce pe toate fețele, îi ia la pipăit toate muchiile, colțurile. proiectează asupra ei și ce gândește și ce nu știe că

fiindcă tu știi e douăsprezece ora se deschide întotdeauna cuminte urma albă pe asfalt e doar un ceas indiferent la pașii mei deșirați printre castani și uite cum plouă fără căință mâine

coapsa mea nu mai răsucește privirile unui bărbat i r e v e r s i b i l stă desigur albă printre firicele transparente de invidie nici o mătase nu îi va reda noaptea din care s-a

am nevoie de cărți să intru adânc până la os dincolo de orice culoare a măduvei să tac la note de subsol scrise în italice cu smerenia unei infante când își roagă cerul să devină mamă în trei

și când deschidea ochii nu atingea liniile înalte ale catedralei venea dinspre sud parfumată cu paco rabanne pentru ultimul concert de iarnă în inimi fără itinerarii trasate în

mestecenii tac amestecați printre oameni le veghează călcâiul atins prea curând tu pleci mai departe și dormi în plânsul frunzelor amintindu-ți nervurile unei inimi oprite pădurile scot la

să rămâi în camera ovală te va asculta întotdeauna cineva un surd se va îndura să îți numere trecerile un păcătos va reuși să te binedispună un orb să te învețe mersul prin trăire uneori voi