no more pain

ma-ncrunt degeaba-n texte si-n subtexte si dintre`a segmentelor de sunet de diapazon compuse..., cainilor in ...,...,sa ramai in camera ovala...(nixan?)
am reusit sa te cobor la rangul de mare june care numara ,tercerile, primului corb prin intersectia orbilor...
Ela,
iarta-ma dar mi-e foarte greu sa ma furisez prin intelepciunea fragmentata de piese minuscule...
cu mult drag:)))
imi place si cu permisiunea dv. mai revin...

Mi-a ramas pe retina imaginea ciinelui alb care te traverseaza. Ca sa fie in ton, poate ar fi sunat mai bine \"intersectia orbilor\", dar e bine si asa, atit timp cit fiecare simte poemul intr-un anume fel.
A doua strofa foarte intensa, o fragmentare, o recompunere si o izibire de perete in acelasi timp.
Atit timp cit ramii in camera ovala poate nu va mai fi durere.
Versul care a pulsat in mine: \"un orb sa te invete mersul prin traire\".
Emil

fara resentimente...is obiectiv.....tern discursul tau...sorry...

Octavian, la intersecția morții, unde corbii bântuie. Acolo e greu de traversat. Mulțumesc pentru apreciere.

Emilian, ai simțit fiecare trecere,, îndeosebi prin trăire, ca a unui orb. Acolo, e altă intersecție, neîntâmplător ales \"a corbilor\". Mulțam.

Catmardra, înțeleg și sentimentele și resentimentele, iar dacă tu aici vezi un discurs tern, îți respect percepția. Aștept revenirea, în lumină, indiferent de prezentare.

Ela

joc cromatic si muzical. Cred ca tinzi spre kandiskyism. Ce insinueaza titlul?

Pain e chestia aia care se mănâncă zilnic pe pâine, dar azi, nu. :) Mulțam. Îmi place Kandinsky, cum Dumnezeu ai intuit și asta? Vezi, da, vezi. Enchantée :)

Ela

Vrasta, Ela, vrasta, de aici mi se trage. Aproposito, e o mare falie intre poezia si comm-urile tale. Si totusi vin de la acelasi ego (sau una e de la supraego? ma rog, prea complicat). Ma gandeam cum ar fi sa montezi un colaj cu comm-urile tale agresive si umoristice. Adica sa iesi putin din epiderma psihanalitica. Eu, unul, as fi enchante a mon tour (les accents, merde).

De ar fi fost măcar atât de agresive, ar fi fost bine, aș fi avut rost prin politică. De ar fi fost atât de comice, aș fi scris la o revistă umoristică. Cred că falia nu este atât de mare, ia privește iar și iar, mon cher. Vei vedea cum se adună apele toate într-o aceeași matcă. Am înțeles aluzia. :)

Ela

voiam sa zic montaj. Bineinteles ca voiam sa zic montaj. Eu nu fac aluzii, Ela, dar votez pt experiment. O sa studiez atent subiectul. Doar ca UNEORI mi se pare ca te imbraci foarte de sarbatoare cand compui. Si ma intreb daca merita intotdeauna sa tratezi poezia asa. Uneori poezia te inseala cu te miri cine. Dar o sa privesc iar si iar. Acuma bineinteles ca nu facea sa fii la P.C. si nici la Urzica. Le echilibrezi la moment.

pentru sugestii. mă gândesc la experiment. cât despre poezie, deocamdată așa o simt. când va fi o schimbare, se va percepe.

am dat de pomană atâtea amintiri
că până nici trecut nu mai am
la malul mării
pescăruși de lumină îmi ling tălpile
și mă-nchid într-o piatră albastră
pour faire le portrait d`une oiseau
cu vocea lui Yves Montand
într-o colivie ovală

Ama

dear Ela, am parcurs de mai multe ori poemul tău și îl găsesc diferit de tot ce am mai citit până acum în pagina ta, mi se pare că restitui discursul liric unei clarități aproape speculare, că ai eliminat din text toate complicațiile stilistice care uneori mie personal mi-l făceau ilizibil și prin acumularea de detalii eludau tocmai esențialul trăirii, o anume acuratețe care de aici nu lipsește deloc. un poem cumva aseptic, un poem de izolare, dar plin de sonoritatea revoltei, puternic, destul de unitar. mi-a plăcut forța-bumerang a cuvintelor-gândurilor-blestemului, „izbirea de perete”, confuzia eu-tu, senzația de „absență-în-prezență”. finalul mi se pare cumva din alt text, dar poate am doar eu o problemă de receptare.
anyway, fain și sper să mai am ocazia să găsesc la tine poeme într-un asemenea registru. La un moment dat când citeam m-am gândit la “can somebody tell me now am I alone with this/
this little pill in my hand and with this secret kiss”(tori amos), nu prea știu de ce.
and by the way, am chiar aici pe site un text care se numește chiar „camera ovală”, a mea e altceva însă :)

excelenta ideea amintirilor date de pomana, as sugera un poem care sa inceapa de aici (morti hraniti cu memorie afectiva, amintiri, ca hainele vechi, date degeaba si de pomana...)
corecta si observatia domnului nicolau, asupra contabilitatii duble a mesajului poetic si nu numai.,ma bucura confirmarea domniei sale...hm, mai degraba klee, as zice eu...

Ama, Magritte și colivia lui. De la Yves Montand la Garou, îmm, ceva distanță, dar spiritul străbate melosuri diferite. Mulțam pentru amintirea luminii.

Roxana, enchantée. Cred că îți înțeleg sentimentul, cert este că nu am ales niciodată voit complicațiile stilistice, așa îmi apăreau, indiferent că scriam poezie, proză, gânduri, eseu. Uneori o revoltă aduce se pare un ton aparte scriiturii, am ignorat acest aspect. Mă bucură că aici ai receptat foarte fidel și mesajul, și mișcările prin spațiile interior-exterior. Nu pot promite că voi scrie la fel ca aici, fiindcă de felul meu când promit mă țin de cuvânt, iar în ce privește curgerea scriiturii, vorba lui Felix, uneori poezia ne mai și înșală. Te mai aștept.

Noemi, da, foarte bună remarca și bine plasat impulsul dat de Felix Nicolau. Interesant este că această poezie a avut o variantă cumva diferită, mai hard decât a ieșit acum, și care vorbea despre morții-vii, oamenii aceștia care se simt bântuiți interior de \"fantome\", care trec prin viață omorâți de propriile neputințe etc. Nu știu de ce am șters-o și am scris altceva, cumva asemănător, dar pe alt registru. Mulțam pt impresia ta, bineprimită.

Ela

Ela, primele cuvinte ce mi-au venit in gand
dupa ce ti-am citit poemul sunt versurile
lui Bolintineanu
.......................................
\"Sunt însă orbi în lume de inimă, de minte.
în lume de inimă, de minte.
Acestii, c-un cuvânt,
Merită ca să-i plângem de tine înainte,
Trăiesc orbi în lumină și morți în viață sânt!
Orb este cel ce cată lumina să oprească
În cursu-i regulat,
Ce crede-această viața ironie cerească,
Că lumea moștenire la cei vicleni s-a dat!
Insecte mici de noapte ce luptă cu vulvoarea
Și arse-n sânu-i, pier.
Dar tu nu ești ca dânșii! Speranța și amoarea
Revarsă p-a ta față lumini ce vin din cer.\"
:)
...... poemul tau strabate iar finalul pune stapanire!!!
\"a doua zi te vei trezi
dând pomană zece amintiri
primului câine alb
să te traverseze
prin intersecția corbilor\"

:-*

Sensuri, fire, cumva interferențe. Uneori depășim scrierea prin ceea ce nu putem scrie. Mulțam pentru cum ai perceput poezia.

Ela

sa recunoastem dreptul suveran al poeziei de a ne scrie si de a ne lasa ragazul de a trece semnele de puctuatie...prin intersectii ori pe unde va fi voind domnia sa...lasa-te stapanita de prima tentatie, cenzurarile repetate au rolul lor in economia poetica, dar mistifica, uneori, impulsul genuin...

înțelept ai grăit, în mine atunci când scriu lucrurile curg, fiindcă sunt demult acolo adunate și doar le dau liberă trecerea. cei ce m-au văzut scriind, au înțeles. mulțumesc că tu ai văzut fără să mă vezi.

Ela