Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o seară cu rodii coapte și sâmburi de vid

2 min lectură·
Mediu
am mers câteva ore prin obscuritatea tandră din oraș
aici, aproape, toți oamenii se învârteau la un loc, solitari și grăbiți
parcă erau legați de o panglică de hârtie și mă temeam că dacă strig
la unul la altul tot ceea ce ție nu ți-am putut striga
i-aș elibera dintr-o dată, și-ar vedea fiecare de soarta lui
de bătutul pe loc sau strânsul pe sub haină
am deschis de câteva ori ochii, am citit inscripțiile de pe clădiri
m-am apropiat de vitrine până simțeam cum în spatele meu
se face liber să pot vorbi fără să mai spun nimic
cuvintele astea care nu se referă la nimeni, care zac în lucruri
ca niște oase fragile îmi amintesc cum îmi spunea cineva ce înseamnă
chiar să ți se frângă totul în orice clipă, într-o curățare haotică
de aceea nu am mai putut să stau rezemată de apă
uite, semnul sub care eu plec e acesta, vid, neinterpretabil vreodată
primește-l din partea pumnului de oameni legați încă o viață
aruncă-l sau păstrează-l, mergi pe urma lui sau șterge-l
întotdeauna ai fost atât de liber lângă mine încât îmi venea să îți spun
te rog vorbește-mi omenește sau lasă-mă să îți pictez un adevăr
pe care nu l-ai simțit niciodată, niciun sunet nu ți l-a deschis în gând
sau pe-acolo prin jurul inimii sau în palme când mângâierile treceau
peste alte corpuri
am intrat în casă după ce am desprins emoția de vaxul de pe cuvinte
și am desfăcut o rodie, m-am înfruptat din ea, m-am jucat mult cu sâmburii
mi s-au umezit degetele, mi-am amintit de primul nostru hohot de râs
am lăsat pe o foaie amprente roșii neliniștitor de vii și am început să scriu
aștept frumusețea de mâine
088095
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
288
Citire
2 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “o seară cu rodii coapte și sâmburi de vid.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13994527/o-seara-cu-rodii-coapte-si-samburi-de-vid

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
E un text coerent, bine lucrat și păstrează vocea pe care o stiam mai mde mult timp. Parcă abundența de parataxă ar fi un neajuns, dar acest lucru se întâmplă și altora (nu rareori, și mie). Oricum, am citit aici un mesaj ce este o altă abordare a nevoii de eliberare de lesturi, de parcă în sâmburii rodiei (în "sâmburii de vid") ar subzista "frumusețea de mâine". Și eu o aștept,
cu drag,
George Pașa
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
îți răspund acum, cât mai sunt on. altfel cine știe când mai reușesc: întâi felicit Pașa-ul ptr munca de carte apărută :) apoi, referitor la remarca din comm, da, cred că voi grebla un pic din buruieniș la un moment dat, am simțit și eu la fel acum, recitind-o.
merci,
Ela
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
au ajuns rodiile pina in aceste lumi
e de bine...
coapte sa stiti ca e greu, la Constanta e mai bine
0
@ela-victoria-lucaEL
Ela Victoria Luca
sunt bune rodiile. bune. prima oară am mâncat în constanța, acu mai bine de 30 de ani. de prin Rusia ori Bulgaria erau aduse.
dar abia mai târziu am înțeles sensul rodiei.
merci, Ela
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
mi-a plăcut cum ai legat/ dezlegat totul prin panglici și mai ales finalul care pare că "retușează" tot ceea ce este nelalocul lui. remarc zâmbetul, hohotul "ca de rodie".

numai bine!

Ottilia
0
@claudiu-tosaCT
Distincție acordată
Claudiu Tosa
te-am regasit mai calma, mai 'vizionara', cu un discurs mult mai cursiv si cuminte.

"am lăsat pe o foaie amprente roșii neliniștitor de vii și am început să scriu"

versul asta, desi e pus la final, e miezul poemului tau. totul se invarte in jurul sau si micuta ta perindare printre cladiri, inscriptii si vitrine seamana cu un semi-zbor pe marginile unui fum dens de tigara. esti cred singura persoana care desi scrie cu accente suprarealiste si abstracte, ascunde de fapt imediat dupa primul strat al interpretarii o poezie urbana. asta e destul de lesne de inteles din strofa 3. inclusiv 2. cheita care dezleaga poezia ta de sensuri este rabdarea de a citi si atentia, pentru ca sunt multe simboluri ascunse.
0
@marian-dragomirMD
Marian Dragomir
"am desprins emoția de vaxul de pe cuvinte" = cred ca este imaginea care imi va ramane din aceasta poezie, sincer!

in rest un discrus fain exact pe gustul meu ( sunt subiectiv ca nu vb si pt altii nu? )
"aștept frumusețea de mâine" - si eu astept dar ma indoiesc ca va sa vina/ dar e important ca avem asteptari de genul
0
@florian-stoian-silisteanuF-
esarfa târzie
ca un anotimp care va sosi si răscoli printre noi
șoapte
0