înainte de frig
nu mai am treisprezece ani să pot urla în pumni ”ar fi trebuit să mori mai puțin sau deloc” de atunci am crescut morțile cu mai multă grijă decât viețile, am plivit pierderile și am cântat înainte
ELEla Victoria Lucaextimitate
ar fi putut să tacă, îi este întotdeauna mai simplu, mai la îndemână matca asta binehrănitoare a tăcerilor, cu atât mai mult cu cât are în ea atâtea nuanțe posibile, nicio simfonie nu o poate
ELEla Victoria Lucasînt
de aceea mă ridic strivesc în pumni carnea de pe coapse de pe brațe de pe umeri fac zob și cuvintele și tăcerile de aceea nu mă pot resemna că și a doua zi soarele va fi înalt eu știu de când am
ELEla Victoria LucaMarin Mincu a plecat dintre noi
cu tristețe anunț că scriitorul și criticul literar Marin Mincu s-a stins astăzi, 4 decembrie 2009, în zori, după 4 zile de comă, în urma unui atac cerebral suferit luni seară. *** Luni, 7
ELEla Victoria Lucalada cu vechituri și atât
au trecut doar câțiva ani, trupul nu simte e ca o magazie de lemne în care copiii ascund obiecte mici prin lăzi grele din fier nici dragostea asta nu prinde mâzgă, încuiată și ea printre alte
ELEla Victoria Lucasă ne deschidem, să trezim inima
să existe o hârtie albă și un creion atât să umpli pagina de la un capăt la celălalt de oameni fiecare schițat după cum înclină capul sau strânge mâinile după cum îți deschide ușa te
ELEla Victoria Lucapedrera (5)
aici începe o altă lume, ești captiv înainte de a intra, ești pierdut înainte de a deschide ochii, simțurile îți sprijină corpul de muchii, să nu aluneci în alte timpuri mâinile nu pot atinge
ELEla Victoria Lucapedrera (4)
când vrei să ieși din colțul bântuit de spirite rele-spirite bune, când simți sarea în cerul gurii și ochii arzând încontinuu, sau te dor umerii, prin glezne trec ace, genunchii se tasează, când
ELEla Victoria Lucapedrera (2)
urcușul are ceva din a crește, tălpile simt golul dintre corp și pământ, aerul prăfuit, o istorie a drumului, celelalte tălpi care l-au urcat, destinele necăzute așa era și în dimineața aceea,
ELEla Victoria Lucapedrera (1)
mergi, mergi uneori fără tine, te ridică pe umerii lui un copil sau poate ai doar o jumătate de umbră, alunecă pe ziduri odată cu frica ta, cu regretul că nu ai știut atunci să te adâncești mai mult,
ELEla Victoria Lucaver_bum_bum_bum. stop
e un risc să ieși la plimbare prin oameni, să le atingi istoria incertă, muchiile. ajungi în fața porții lor (in)umane, nu vrei să intri, nu vrei să iei nimic din praful celuilalt. și-așa îți sunt
ELEla Victoria Lucadumnezeu ne scrie pe coloană
nu scriu niciodată cu stomacul chircit, nici cu el plin de lumesc evacuez întâi prin ochi lăuntruri, resturi de carne, memorii fluide vâscoase, existențe mărunte nu știu dacă apa necesară
ELEla Victoria LucaFara titlu
.
ELEla Victoria Lucaindescriptibilă prietenia, indelebilă
nu sunt niciunul dintre personajele livrești, nu sunt nici măcar purtătorul camuflat al destinului scris, nu sunt nici decupajul orașului care își deschide vintrele să curgă oamenii buni, să curgă
ELEla Victoria Lucao dragoste nu se trăiește postum
între cuvintele mele zac doar cei apropiați le desprind încet claviculele număr destinele postume mă îndepărtez îndeajuns e o apăsare firească în tine e un alt sens fiindcă știi în ploile acide
ELEla Victoria Lucanicio scenă nu este deschisă, nicio viață reală
sunt doar distanțe nimic real nimic de atins niciun corp halucinația unei fericiri câteva intersecții viabile câteva întrevederi cu Dumnezeu cu Iubirea cu Sensul și viața ca un drog
ELEla Victoria Lucawhite poetry for the lost mother
nu am împărțit niciodată ura am înghesuit-o în cărămizi am cimentat bine intrarea am țipat întotdeauna tonul capătă amplitudini în apropierea absurdului sparge imaginile care mă pândesc
ELEla Victoria Lucaîn fiecare ochi se termină o istorie. pasagera
cumva se încheie orice istorie se blochează fiecare ușă în orașul meu străzile sunt înfundate definitiv cine știe să privească de la început spre acest capăt nu mai are nevoie de călăuze
ELEla Victoria Lucanimic nu se distruge înainte de a nu fi fost deja distrus. paradoxul
sunt precum haitele mereu în așteptarea celui mai slab așa sunt verbele dure verbele mușcătoare ies la crăpelniță se agață direct în jugulară se înfig în cord și hăpăie avide sunt rugoase și
ELEla Victoria Lucabitter and spiny enough. do not taste me
fracturez. orice mișcare ieșită din sens. unicul. nu dirijez oamenii. nu mă împopoțonez, vomit dulcegăriile. pesemne sunt o omidă imensă din care nici măcar nu mai iese fluturele, îi este bine așa,
ELEla Victoria Lucascrii tot mai departe de oameni. concepția
mamă, am început să scriu tot mai rar și tot mai de departe de oameni, încerc să țin atâtea lumi în mine, să uit de gropi, să strâng bine de chingi. uneori obosesc, simt prea mulți deodată și-s
ELEla Victoria Lucaflux. emoțiile sunt strict interzise
între timp se nasc distanțe ochii rotesc deformări tot mai largi ne-am desfăcut mâinile nu ne-am atins de mult am mers singură pe diguri între noi mereu nevederile mereu locurile goale din camera
ELEla Victoria Lucaun moft, două mofturi. perfectul poetic
se poate spune orice despre poezie a ajuns banalul nostru cel de toate zilele moftul din care înfulecăm până la saturație nu mai simțim savoare nu mai simțim nici măcar nevoia să bem apă să iubim
ELEla Victoria Lucasoupe aux carrottes, délicatesse oblige
țăcănim, forțos așa, isteric. se poartă. țăcănim, capace fără simpatii metalizate. ascundem deschizături, orificii bine mirositoare, aristocrate sadea. nimic mort, mon cher, nimic acid, otrăvit.
ELEla Victoria Luca