Jurnal
white poetry for the lost mother
for all those who love me
1 min lectură·
Mediu
nu am împărțit niciodată ura am înghesuit-o în cărămizi
am cimentat bine intrarea
am țipat
întotdeauna tonul capătă amplitudini în apropierea absurdului
sparge imaginile care mă pândesc înaintea privirii
înainte de orice întâmplare concretă
simpla ignoranță nu ține loc de groapă sau de temelie
nu ține loc de rezistența necesară la patimă
vocea prin care mă dezvălui ucide orice rădăcină a furiei
clorofila toxică din care se hrănesc lăstarii
simțurile neapărate de teci tulpinile crestate adânc
- numai arbori de moarte suntem -
numai părinți cu semnele morții pe chip
iar semnele blânde ale dragostei adunate în pumni
se răsfiră pe un mormânt
se duc la rădăcina ochilor închiși
***
să fiu cenușă în ultima zi să nu mă dați viermilor
crucea mea este aerul
și să mă aruncați în apă sărată
064.134
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “white poetry for the lost mother.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/1779787/white-poetry-for-the-lost-motherComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
KVe un strigat
dupa cel ce nu-i si dorul mistuie napraznic
numai părinți cu semnele morții pe chip
iar semnele blânde ale dragostei adunate în pumni
se răsfiră pe un mormânt
se duc la rădăcina ochilor închiși
un viitor psiholog,
al tau prieten
Tedi
dupa cel ce nu-i si dorul mistuie napraznic
numai părinți cu semnele morții pe chip
iar semnele blânde ale dragostei adunate în pumni
se răsfiră pe un mormânt
se duc la rădăcina ochilor închiși
un viitor psiholog,
al tau prieten
Tedi
0
DI„să fiți cenușă în ultima zi” v-aș păstra aproape pentru că:
„nu am împărțit niciodată ura am înghesuit-o în cărămizi
am cimentat bine intrarea”
„întotdeauna tonul capătă amplitudini în apropierea absurdului”
de aceea țipătul.
We all love you. Sărbători fericite!
Doruleț
0
ELde-am fi putut fi doar arbori de viață și de dragoste, ar fi însemnat să avem rădăcinile doar în paradis, orice ar însemna el, pentru fiecare om în parte. mulâumesc pentru însemnările voastre aici,
Ela
Ela
0
IJCe-i mai poți spune cuiva care a scris un cutremurător descâtec împotriva grotescului și spaimei, într-un vers atât de frumos, cum e \"țipătul (...) sparge imaginile care mă pândesc înaintea privirii\", pentru ca mai apoi, într-un registru grav/solemn, scuturat de toate temerile, să-și asume un destinul cristic, tragic, pentru că, tot poeta spune: \"crucea mea este aerul\", \"numai arbori de moarte suntem\"? Omagiile mele și un coș de flori,
0
ELuneori e de ajuns și un coș imens de tăcere, albă. mulțumesc pentru.
Ela
Ela
0
deși vocea acestui poem e (cam) pre-lungă, uitând de locul (său) înghesuit al sinelui, (totuși) \"semnele blânde ale dragostei adunate în pumni / se răsfiră pe un mormânt / se duc la rădăcina ochilor închiși\".
mi-o plăcut ideea și, în mod deosebit, \"să fiu cenușă în ultima zi\" \"și să mă aruncați în apă sărată\".
am remarcat linia acelor \"numai arbori de moarte suntem\".
frumos.
cu stimă, Cornel Ștefan Ghica