dumnezeu ne scrie pe coloană

nu scriu niciodată cu stomacul chircit, nici cu el plin de lumesc evacuez întâi prin ochi lăuntruri, resturi de carne, memorii fluide vâscoase, existențe mărunte nu știu dacă apa necesară pentru cuvintele scrise a fost binecuvântată cândva, dacă dumnezeu, sau orice dumnezeire existentă, inventată și de fiecare dată ucisă, îmi privește fruntea atunci când foile mi se fac ghem refuzând să le ating când parietalul îmi amintește că sunt atâtea trăiri în lume încât nici scrierea mea, nici scrierile celorlalți nu vor fi mai mult decât un material nereciclabil un reziduu între sinapse nu știu cât timp este presat, nu știu ce fel de tăcere mi se ascunde în șira spinării în viața dintre vertebre există întotdeauna secunde încremenite de aceea mi-e greu când fiecare îmi ghicește în ele altceva decât sunt, altceva decât aș putea vreodată să fiu în coloana asta verticală și multprea simplă