Jurnal
bitter and spiny enough. do not taste me
playing or reality?
2 min lectură·
Mediu
fracturez. orice mișcare ieșită din sens. unicul. nu dirijez oamenii. nu mă împopoțonez, vomit dulcegăriile. pesemne sunt o omidă imensă din care nici măcar nu mai iese fluturele, îi este bine așa, în târâșul ei pufos, ronțăitoare de frunze. green enough and tender.
riguroasă. până la refuz. nu suport imitațiile, scormonelile și datul cu buzna. ipocriziile sunt trântite de pământ, instant. și mersul gelatinos, pe sub piele, se împiedică de la prima tălpiță. îl drenăm, politicos, prin toți porii, să supureze, ca un furuncul. materia asta infectată se vindecă dezrădăcinos, pe viață.
cercetez. ordinea, la ea acasă. nu alta. nu intru mai mult, neinvitații stau în prag, așa că ridic și eu gărdulețe. multe. pentru mine, pentru cei iscoditori, pentru ochii de pisică, pentru hulitul cotidian, pentru mieroșenii, colți, semne false și putregai. lista rămâne deschisă, tinde - ca orice omenesc - spre infinit. nu contează plusul, minusul și nici punctul \"zero\". matematica de clasa a cincea ne salvează, ca un colopoțel, de tâmpeniarzi.
înțep. maniera mi-o cere. socialul mă aplaudă. și mai ales e bine pentru sănătate, desigur, mintală. corpul vine de la sine. sinele - dar despre asta nu vorbim aici, amar.
cine are ochi, să-i închidă. văzul nu ține de pleoape. banal, my dear, anticii ți-ar trage doi pumni în spate, după o cascadă de râs. nici în trei mii de ani nu ai ajuns mai departe de bârnă.
așa că, închideți, vă rog, papilele gustative, viața are oricum același gust.
044173
0
De ce am spus Ella toate acestea ? Am spus pentru ca recunosc in spielraumm-ul atasat de lectura mea textului tau o usoara urma de paseim oriental, o tendinta spre Infinit.
Un dezgust fata de mizeria omului modern care isi infige dintii incarcati cu saliva salbaticiei din care venim in trupul tau sensibil, in paideea existentiala.
Iti dau dreptate in totalitate.
Dar eu am gasit o cale de iesire din impas. Tu inca esti incarcata cu negatia care iti face polemica atat de incisiva.Dar este bine . Pentru ca reusesti sa iti conturezi portretul pe care orice om al secolului postmodern ti l-ar invidia:
\"nu mă împopoțonez,
vomit dulcegăriile.
riguroasă. până la refuz.
nu suport imitațiile, scormonelile și datul cu buzna.
ipocriziile sunt trântite de pământ, instant.
cercetez. ordinea, la ea acasă. nu alta.
ridic și eu gărdulețe. multe.
înțep.
socialul mă aplaudă...\"
Asa te aperi, asa supravietuiesti sau cine stie...
Poemul tau crez-manifest rezista iar aproape incheierea il face apoteotic - \"cine are ochi, să-i închidă. văzul nu ține de pleoape...\".
Si eu mai ating din cand in cand fruntea in dreptul a ceea ce a fost candva Ochiul, lotusul cu 1000 de petale din centrul suprem al fiintei noastre. Dar ma resemnez...nu intalnesc decat piele si os. Dedesubt, neliniste si razboi.
Felicitari pentru realizare.
Prietenos si recunoscator, Vali.