Valeriu Sofronie

Filosoful de sistem care a ros toată viața din osul fără carne și fără măduvă al Abstracției este auzit și acum cum perorează, lipsit de cel mai mic dubiu și cu deplină încredere în adevărul

oraș minuscul ambient morbid de primăvară oameni bătrâni animale bolnave fețe acoperite cu kilograme de piele de frunze putrezite străzi bleu marin mucegăite stau și

Volumul din urmă al poetului, prozatorului, traducătorului, scenaristului de teatru, criticului literar, foiletonistului, pamfletarului Calistrat Costin, Distracție de fiare (Ed. Universitas

Acest articol va stârni cu siguranță multe critici…și poate că așa și trebuie. La urma urmei, cine sunt eu să zic da sau nu ? Cine sunt eu ca să fac ierarhii, să împart oamenii în cei care stau în

Motto – “orice act de creație originar, este un act anticultural…într-o operă de creație autentică, originară, avem de-a face cu o evadare expresă din spațiul culturii…în problemele mari,

căzusem într-o secundă infinită cu genunchii întorși cu umerii departe în afara mea cu fruntea de poet de provincie căzusem într-o secundă și nu mai știam să ies era secunda în care ne

ochiul îți era plin între macii de apă de mersul tânăr care ucide alt mers răbdarea sâmburelui desena în ape drumul greoi de la un leagăn la altul

Din toate care sunt și câte vor mai fi, un ceas adânc, un ceas de miazăzi mi-a pus sub subțiori pelin și busuioc din fiecare zi, fantastic

Volumul de versuri al lui Valentin Predescu – Cenușa Sagrada – apărut la Editura Tiparg în anul 2007, construiește într-o abordare matură o convingătoare reflecție poetică asupra finitudinii

animalul a intrat în casă și a început să urce era încă începutul lumii cocoțat pe acoperiș jurându-se că nu va lăsa niciun obiect neatins de înțelepciunea sa curiosul își începu primul

în lumea lui la fiecare doi ani cineva rostogolește din munte o piatră mare până se oprește nimeni nu face un pas cu ochii închiși locuitorii acelei cetăți așteaptă resemnați în locul sortit să

Joi, 9 aprilie, ora 18, în cadrul unei noi ședințe a cenaclului literar râmnicean “Adrenalitera”, cel care ne-a încântat și descântat, desfăcându-ne mintea din obișnuințele cotidianului, a fost

cum cad salcâmii rupându-și sub ei brațele cum strigă cu limba mâncată de omide după vocile de jos cum urcă în memoria pământului trunchiurile subțiate de ape cum este soare printre frunzele de

omul și-a încolăcit brațele de stâncă nu dorea să fie tras afară de trimisul în nume de zeu atent a prevăzut el felul în care lumina i-ar fi mărit pupila la vederea morții și-a

ți-am fluturat brațul prin față ochiul îți era mai plin cu noapte decât cu zi închizând între sacii cu apă un mare secret două fințe vorbind în mine despre locuri și întâlniri

Pe Alkonost dacă se-ntâmplă să-i fii vreodată tovarăș de drum o simți la început ca pe o haină la care ai mereu câte ceva de îndreptat cu buzunarele-i prea adânci încât bucata de pâine

cu degetul umed pe cuvinte ei pun semne de lectură metaforei să ni se reveleze sensul ascuns în spatele operei improbabil trag consecințe din apa putredă a ligheanului poeziei că vom mai avea

somnul iepurelui devenise dintr-o dată foarte profund frunza pe care o udasem o iarnă întreagă la rădăcină nu mai dorea să iasă din coajă de frică câinele fugise sub pat îl simțeam doar cum

zilnic am încredere nu fug nu sfidez tac și îmi privesc doar mâinile cum prind lucrurile de toartele lor inventate după ani de îndelungi căutări adun cât mai multe sacoșe sub pat și îmi

am din nou gravitație spuse mâna suptă și repeta bucuros legănarea pe lângă corpul revenit la viață văd văd se aude în spate lui și ființa mirată de cercurile trasate tot mai departe de

te voi învinge îmi repeta și îl mai scoate o dată la vedere rotund nesfârșit întotdeauna rabdător și înțelegător cu gusturi atât de rafinate te voi învinge prin toate gândurile te voi

femeia nu bătea niciodată la ușă intra mereu foarte grăbită îți închidea toate ieșirile îți acoperea toate oglinzile și fără să întrebe se așează pe singurul scaun pe care îl aveai

am scos toate oglinzile din case le-am curățat de cioburile care trecuseră prin fața lor în căutarea unui chip cunoscut și le-am înșirat pe lângă drumuri pe la răscruci și piețe prin

nu mai pot ține ecuațiile în echilibru \\ pe nervul vag o stradă și-a recuperat din somn toți pietonii / îi strecoară prin cuvinte și-i învie cu dansuri refuzate de istorie azi nu mai pot ține