Ceva mai adânc

Valeriu, esti un vulpoi batran, amice! m-ai cucerit//// o sa vezi doar ruinele
sub care stau si cuget! Da bucuros sa te citesc am ridicat deja cateva pahare cu absint, incep sa vad poezia! o zi buna

confidenta ta ma bucura nespus...nici nu stii ce bucurie ma trece atunci cand prietenii inteleg chinul de a prinde de cuvant ceea ce nu este al cuvantului.
Iti multumesc si fac si eu ca si tine...citesc ceea ce se scrie cu sufletul si cu inima si ramane si ceva pentru cuvinte...

O zi super si tie,
Cu prietenie, Valeriu.

pe planeta mea este o poveste despre cei care pun intrebari.dupa ce intrebarile sunt puse, ei orbesc si sunt opriti sa mai vorbeasca.dupa unii, un canon pagan.dupa altii, letargica oboseala.dupa ei insisi, numarul de aur, cautat in ecuatia umana.si asteapta asa, lipsiti de glas si de lumina lui pana cand intrebarile se intorc la ei, semn ca lumea, oricat de adanca, e rotunda in sinea ei , iar sinea ei se vrajeste iarasi si iarasi...
imi place povestea asta, imi place si povestea ta despre cum se pun cap la cap toate lucrurile si inca mai adanc decat atat

Citești și încerci să descoperi miseterul versurilor, fiindcă următorul de duce în alt registru, bogăția sensurilor te transpune într-un fel de ceremonial, dar nu oricare, ci unul liric. La început jubilez pe accentul cuvintelor. Versurile au nevoie de trăire în senzorial. Unele, sugerează concretul, materialitatea lucrurilor.

Femeia, oglinzile, tăcerea, palmele, drumuri...și celelalte sunt fixate strâns pe retină, toate vorbesc lectorului despre consctrucția de sine a autorului, unele lucruri chiar marcându-l. Versurile clare lipsite de artificii, unele chiar descriptive dau frumusețe poemului.

desi esti din Brasov, nu reusesti sa spui nicio brasoava. Spusele tale au dimensiuni fiintiale, povestile nu adorm pe nimeni. Ele trezesc din letargiile oboselii metafizice pe cei care asteapta cu ochii deschisi sa le intre raspunsul in Sine dupa ce si-au eliberat intrebarea...
Multumesc pentru ceea ce ai spus despre poemul meu. Imi place, ma face sa ma simt bine.Liber.
Si uite ce frumos se aduna oamenii la umbra intrebarilor mai adanci decat adancul din noi.
Cu prietenie, Valeriu.

Ai fost foarte generoasa cu sufletul meu trecut pentru o vreme...nu stiu cat va dura asta, poate pana la urmatoarea zvacnire a lui... in litere. Steaua aceea pe care ai facut-o sa straluceasca deasupra gandului meu imi da caldura, increderea ca, desi nu ne stim intre noi decat de departe, ne aflam totusi atat de aproape astfel ca reusim sa ne simtim respiratia si cascadele sangelui in obiectivarile prin cuvant. Iti multumesc pentru perceptia in senzorial a ideii, pentru concretul pe care spui ca a reusit sa il pro-puna textul.

...sa fiu sincer...?I ti multumesc !

Cu prietenie, Valeriu.