Poezie
Exercițiul
1 min lectură·
Mediu
somnul iepurelui devenise dintr-o dată
foarte profund
frunza pe care o udasem o iarnă întreagă la rădăcină
nu mai dorea să iasă din coajă
de frică câinele fugise sub pat
îl simțeam doar cum își mișcă ochii
spre pădurea tăiată
stelele începuseră să strălucească
cu intermitență
ca și când cerul ar fi intrat în criză de curent
retina căpătase o sensibilitate artistică aparte
începuse să adune în ea imagini neclare
fragmente de os
trupuri date de mult dispărute
pregătit din vreme să facă față situației
Calculatorul primea mesaje
despre sfârșitul lumii
un milion de specii necunoscute
se arătau dintr-o dată interesate de esență și scop
de înțelepții deveniți mai actuali ca oricând
tinerii înaintând cu apele adânci după ei
uitaseră să mai facă dragoste
cu trupurile transpirate umpleau în albul lor străzile
în așteptarea semnului
iepurele trezit de zgomotul pașilor de afară
își deschise spre ușă ochii
și clipi de câteva ori la rând
întrebându-mă din ei
dacă exercițiul a fost reușit sau nu
003023
0
