zile

pai mie mi se pare ok asa pentru ca imaginea din final are un contrast mai puternic.
cand zici circ deja zici arena clovni, si tot restul, se subintelege. circ e genul de cuvant care in imaginatie da curs semnificatiilor sale.
poemul tau e ca un flash scurt, putin urban zic eu. de exemplu nu are nici o nota de feminism iar asta e important, pare a fi scris de o persoana care poate fi si barbat si femeie. debuteaza cu un soi de apatism si saturatie in plina dezvoltare, si se incheie cu un fel de flash copilaresc inchis insa de ideea singuratatii.
finalul da o nota vizuala textului, adica iti imaginezi partea de la circ pana la sfarsit. eu cel putin.

Ce frumos e cand poti sa spui atat de mult cu atat de putine cuvinte, asa simplu si direct. Mie imi pare un text circular, porneste de la bantuirea prin incaperile casei, apoi prin cele ale mintii, cu revenirea la final pe realitatea bruta, ca o palma a maturitatii data peste fata copilariei. Nu am ascultat varianta audio, pentru ca imi pare perfecta varianta scrisa, sunt convinsa ca e mai buna. Foarte reusit. Da, e de stea.

da, excelent ai esențializat această stare de tensiune, de aruncare în lume și părăsire existențială, poezia e construită ca un vârtej-maelstrom care te ia cu el și te descinde până în punctul nemișcat al uimirii – o singurătate care este totodată punct de întoarcere. fermitate și simplitatea rostirii concură în concentrarea acestei stări de grație, în care savoarea poetică se naște din valențele acelui nimic luminos care este în fapt condiția creaturală de trecere la limită, acolo unde pierderea de sine întâlnește uimirea regăsirii.
ca într-o tușă caligrafică sau o voltă a unui avion reușești să creezi surpriza răsturnării perspectivei și asta luminează tocmai acel ceva care rămâne întotdeauna de spus după epuizarea discursului. casa apare ca o exteriorizare a labirintului interior din care singura evadare posibilă e o revelatorie intuiție a ființei ca uimire.