Jurnal
cum e să suferi din dragoste?
monolog al danei înspre primăvară
2 min lectură·
Mediu
habar n-am cum e să suferi din dragoste
mi se pare totuși anost să cazi cu zgomot la podea
în așa fel încât să te audă toate vietățile înconjurătoare
cum îți sufli nasul din 2 în 2 minute în șervețele de unică folosință
să bei până crapă ficatul în tine
să urli prelung înspre lună când alții dorm obosiți după încă o zi înfloritoare de muncă:
\"fii tu lângă mine, gândește-te la mine\"ăsta fiind un vers din cărtărescu pun ghilimele
virgule nu pun nici dacă mă îndrăgostesc
uite așa
ca să-mi strige toți de peste garduri
ești insensibilă
mortală
muribundă
și mai ales
fără de suflet în tine
păi
mai bine
iminent
decât eminent iubitor de-un singur om
pe care să-l așezi făclie la creștetul nopții
mai bine mort decât viu
mai bine viu și lucid decât îndrăgostit
ce e cu îndrăgosteala asta care mută stelele din cer în ochii vreunui anonim enervant
cu ticuri și fixuri cu burtă prea mare sau părul prea lipsă?
ce e cu ea habar n-am
de ce oamenii se comportă ca niște mecanisme stricate?
cum vine primăvara
hop și pupăturile cifra 2 ridicată la rang de înaltă putere ghiocei inimioare de pluș
curg poezii de alcoov și dulcețuri mucegăite
eu m-am născut toamna
ca să fie clar
la mine acasă martie 16 se întâmpla în mijlocul toamnei
urăsc din tot sufletul meu:
primăvara cu ghioceii ei firavi și cu iarba ei verde cu tot
când simt că apare mă ia o depresie cale de 3 luni și ceva
și nu mă las nu mă las până nu scriu repede scurt și direct
10 poezii cu teniși albi în picioare
nu mă las
dați-mi dracului cadou de ziua mea un bax de șervețele din alea de unică folosință
și mai ales
spuneți-mi și mie
cum e să suferi din dragoste?
că vreau să învăț
nu de alta
da\'
să ajung și eu în rândul lumii
ascultă acest text în lectura autoarei

0207.008
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 326
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “cum e să suferi din dragoste?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/jurnal/1767878/cum-e-sa-suferi-din-dragosteComentarii (20)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
de ce să nu recunosc... și eu am râs când am scris textul aiesta gândindu-mă la expresiile de pe fețele celor care vor citi
ei, chestia e că mă enervează valentine\'s day în varianta românească și tot ce aduce ea...înainte să apară pe site tot felul de melancolizante(sau nu) poezele-fluturași m-am grăbit să anunț eu prima deschiderea oficială a cămării cu dulcețuri
servus, puștiule, mă bucur că ai trecut pe aici, nu mă așteptam să-mi lași semn tocmai la nărăvașul ăsta de text

\"cum e să suferi din dragoste?
că vreau să învăț
nu de alta
da\'
să ajung și eu în rândul lumii\"
si ti-as raspunde cu:
\"ma iarta domnule motan/ te-as invata dar nu stiu cum/ ca nici io n-am mai fost mancat/ de alta matza pan\'acum!\"
:)))
fain, Dana, si pe mine ma enerveaza \"iubirea obligatorie\" de valentine\'s.
primavara frumoasa
semnat: o primavarateca de septembrie :)

vezi că am pus un link spre o melodea cântată de Alina Manole și superbul Dani Făt, merită să îi privești și asculți:)
mulțumesc pentru semnul de lectură,
să ne citim cu bine chiar dacă brrrrrrrr, vineeee priiimăvaraaaa cu alaiul de flori:)))
PS: încerc să mai colorez și eu agonia, nu știu dacă îmi iese da\' io încerc
servus

„nărăvașul ăsta de text” este pe gustul meu. Dacă mai citesc multe din celelalte, leșin... de plictiseală. Așa că, mai bine râd, până pot! până nu „ajung și eu în rândul lumii”
Un puști pus pe șotii

ba eu m-am născut toamna...
după ce am lecturat și audiat ultimele două texte, am hotărât să nu mă bărbieresc nici azi, nici mâine; poate pe la mijlocul primăverii, că atunci pică la mine octombrie(rosu) 16....
...și jur să nu ofer ghiocei fetelor!
Respect!
p.s.-mă duc să-mi retrag textul (singurul) :)

cum să ajungi tu în rândul lumii cu o inimă de tinichea? Cu toată răutatea mea te întreb!
0
era cu sens opus
0
abia ce mi-am revenit din uimirea generată de versurile ce sugerau \"indepărtările\" clipei și ivirea primăverii sufletului când Dana Banu se întreabă \" cum e să suferi din dragoste\", într-un monolog ce se dorește al său...cu sine insăși (fiindcă mie îmi place să o asociez pe Dana cu tinerețea spiritului liric);
*
greu de apreciat care este granița dintre real și imaginar, atunci când ne privim în oglinda sentimentelor celuilalt, dar și mai greu îi este subiectului epic în a decide dacă și \"cum e să suferi din dragoste?/că vreau să învăț/nu de alta/da\'...să ajung și eu în rândul lumii\"
excelentă retorica, pentru că nimeni cred...nu va risca a-ți răspunde;
o lectură deosebită, pe fondul unei stări emoționale alb-primăvăratice!
aprecieri,
amalia

mărturisesc că te citesc pentru că, din cei ce umblă pe agonia, puțini își ,,trăiesc poezia,, așa cum o faci tu. identificarea asta duce până dincolo de tine.recunoști că depresia de primăvară e ceva normal.deși pare că te revolți în fața ei, sufletul tău are porțile deschise.
ps: la ce adresă să-ți trimit șevețelele cu ghiocei?
cu prietenie,

sincer sa fiu m-a distrat textul tau, si cred ca asta a fost si intentia ta, sa fie funny.
dar stii ce lipseste, niste mileuri aruncate pe jos, asa, intamplator printre versuri ;))
te-am salutat amical.

Mi-a placut mult inceputul \"mi se pare totuși anost să cazi cu zgomot la podea
în așa fel încât să te audă toate vietățile înconjurătoare\", am suras la \"și nu mă las nu mă las până nu scriu repede scurt și direct/ 10 poezii cu teniși albi în picioare\" si la inca alte cateva deja citate.
Suferinta din dragoste fix pe data de 14 februarie rimeaza putin cu maneaua cantata la casetofonul ragusit de pe umar. Mituri, clisee.
Multumesc pentru pauza de ras, mi-a facut bine.

stiu ca urmatorul pas al tau ar putea fi \"sa ma intrebi\" \"ce pisici albastre cauti aici?\"...ca tot m-ai trimis sa comentez in alta parte...care parte?...dar...
\"păi
mai bine
iminent
decât eminent iubitor de-un singur om
pe care să-l așezi făclie la creștetul nopții
mai bine mort decât viu
mai bine viu și lucid decât îndrăgostit\"...
maybe ...just for you!!!...
dar nu asta voiam sa spun... in primul rand...de-ar fi dupa mine si 365 de tari pe an (facand abstractie de anii bisecti) ar avea zile \"de dragoste\" diferite...as opta sa *ne intalnim* in fiecare sarbatoare...cu inimioare, fluturi pentru tine si alte alea...please, believe me!...si inca ceva...textul tau m-a proiectat in trecut...in timpul anilor de liceu...cand... ei se iubeau si erau fericiti... sau ei clantaneau...sau ei scriau poezii...evident, de fiecare data, \"transformandu-se\" in altii...nu pot sa-mi sterg din memorie doua imagini...intr-una, un el si o ea, infiorati se sarutau...in alta, el si ea isi spuneau:io-te ba si la astia!...asta, te asigur, n-are nicio legatura cu GOD bless America... so, how are you?...

Hm. Eu nu stiu decat ce ma face pe mine sa simt ce ai scris tu aici, si anume prea multa sensibilitate. Am simtit foarte bine cuvintele tale, nu stiu daca in aceeasi lungime de unda in care au fost scrise, dar nu asta e esential. Imi pare o ironie fina aici, care vrea sa spuna exact inversul decat ceea ce e spus (cel putin asa am receptat eu). Mi-a placut mult hotararea din \"eu m-am nascut toamna /ca să fie clar\", parca ti-am vazut si privirea aici. Finalul e cireasa de pe tort, e bun. Parerea mea :)
0
Chiar si tu scrii poezii de dragoste, Dana, desi ale tale, sau cel putin asta, sunt tare inversunate. Cine pe cine supara? primavara pe toamna? Invers?
Esti cel mai perfect artizan al starilor proprii, stii bine - oricat incearca muribundele fire de iarba sa ajunga la tine. Nu te duce si tu, nu te topi acolo unde nici un cuvant nu-si mai are rostul.
Dancus

vă mulțumesc la toți pentru semnele lăsate aici, dacă ați schițat măcar o jumătate de zâmbet înseamnă că textul și-a făcut datoria,
dragilor, unii ați observat bine și acel mic sâmbure de amărăciune ascuns în text dar el e doar o \"amprentă\" dana banu
în rest, noooormal că îmi plac ghioceii, iarba verde, cadourile(îhî, mai ales cadourile!!!!:))) acum nu tot ce scriu eu prin poezele trebuie luat la propriu, vă repet, voiam să vă fac să zâmbiți, chiar și pe mine voiam să mă fac să zâmbesc, în cazul meu am reușit, se pare că și în cazul unora dintre voi
primăvară frumoasă
iubiți-vă mult și mereu(nu doar de valentine\'s day)

Cum e sa suferi din dragoste? Ai alta reteta inafara acestui poem?
Dancus
Dancus
0

Nu cred că am râs vreodată la versurile dumneavoastră. Acum parcă s-au deschis zăgazurile mai ales când am citit versurile:
„ce e cu îndrăgosteala asta care mută stelele din cer în ochii vreunui anonim enervant
cu ticuri și fixuri cu burtă prea mare sau părul prea lipsă?
ce e cu ea habar n-am
de ce oamenii se comportă ca niște mecanisme stricate?
cum vine primăvara
hop și pupăturile cifra 2 ridicată la rang de înaltă putere ghiocei inimioare de pluș
curg poezii de alcoov și dulcețuri mucegăite”
“Habar n-am cum e să suferi din dragoste” dar la cum descrieți această pacoste:
„mai bine mort decât viu
mai bine viu și lucid decât îndrăgostit”
Doruleț