Casa ei de pământ nu odihnește;
trimite bătăturile tălpilor acolo
unde ochii au văzut lumina.
Casa ei de pământ cu temelii zdruncinate
are pereți între care nu încap buze și mâini
purtate pe
clocotind ape tulbure epicentru
înseilează chakre rând pe rând
inundă artere
ți-e frică
e târziu
deja mi-ai dat
ți-e frică de frică
mare cutremur unda de șoc
pe restul de măr piatră pe
Să iau azimutul timpului și să tot merg......
undeva la orizont voi atinge ca un șerpaș
abia trei minute.
Mi-am temperat suflul de-a dreapta icoanei
să-i ascult neclipirea în fraze,
m-am
Mi-am abandonat sufletul în ghearele durerii,
trupul l-am îmbălsămat cu sângele dulce al nevoinței
și-am învățat dragostea în penitență,
ucenic suferinței,
toate
să merit să-ți respir
E timpul-cu lama lui boantă mă taie.
Rămas-au din sânge și lacrimi-pâraie,
din carnea cuminte, servilă în haos,
doar mâinile ce pe stilou se-ncovoaie
și-o ciuntă statuie stingheră-n
X