noapte de umblet

Bucata rupta din soare , pavimentul mundan , acoperit cu urmele oamenilor,lacrimile lor,munti acoperiti de paduri frematand, valuri de stele cazand si bucati de comete stinse in focul mistuitor al numirilor tuturor lucrurilor - logosul, alcatuit de la intaiul cuvant pana la ultimul cuvant, care imi defineste \"anima\".
Toti acesti pasi lasa in urma noastra numai un \"sentiment de dragoste mai ales\" ce rupe panza intunecatei iurte sub care ne-am ratacit daca este rostit inainte de a ne rupe de la sanul mamei alunecand in noaptea umbletului nostru etern.
Frumoasa miniatura de piatra impodobita cu minunile noptii.

Trecut, prezent, viitor; cuvintele se deschid din interior si se aseaza in poezie natural; verbele sunt foarte bine structurate in context si trecerea lor prin mai multe timpuri este reusita, ansamblul poeziei imi sugereaza cautarea. foarte frumoase poezii ai Ela.

\"înalț din mine plânsul și tac\"
\"înțelege-mă \"...

ce noapte...

\"ce neputinta de a sparge timpul iar\"
Un poem daltuit ca o capcana rotunda, in care umbletul e o piatra aruncata in noapte, cu cercuri de iedera.
Emil

Imi place cum alegi cuvintele... Sau ele te aleg pe tine?

si ai venit tu/
cu mainile tale de clorofila aruncate in aer/
sa umbli in linistea pietrelor/
lumina amutind/
asperitatile/
cuvintelor.

Ela
am un sfânt respect pentru pietre
nu sunt atât de tari cum par la prima atingere
și țin la unele pe care le am...
înalț din mine plânsul și tac
nu ai voie să mori este așa de sincer, de \"viu\"
lumina din piatră nu este doar poezie
are tâlc filosofic
iar tu știi să-ți alegi bine dălțile

Cezar,gândurile tale alături de acest poem, îi dau o frumusețe înaltă, fiindcă ceea spui tu despre el, cuvântul întâi și dragoste, adevăr este, dinspre anima mundi, spre omul nostru sculptat în piatră, mereu născătoare de albastru. Mulțumesc, deosebit ai privit, deosebit vezi subtilul.

Cristina, suntem căutători, prin esență, atunci când hotarele nu își mai au sensul, când nu pășim decât printe\'re atingeri, cumva vizibilul nostru se înalță din piatră spre departele cer.
Ai pășit pe toate cele trei trepte, mulțumesc.

Ioan, ce distanță poate exista între neînțelesul dintâi și ultima înțelegre posibilă, nimeni nu poate rosti decât cu graiul pietrei, aceea de munte, atât de stâncoasă încât nu știe plânsul, pieirea.
Mulțam.


Emilian, tu ai văzut rotundul, perfecțiunea din creație, acel rotund născător ce ne așteaptă să îi fim iar, dincolo de orice neputință.
Mulțumesc, doinirea pietrei ascult.


Tiberiu, uneori cuvintele sunt alese, alteori închipuiri, sunt și clipe în acre se cer a fi doar manifestate, în tăcere ori nu. Mulțumesc pentru cum ai ales.

Adriana, tu mi-ai lăsat o piatră de lumină, îtr-o liniște precum în altarul bisericii, în seri de mai. Mulțumesc.

Valeriu, cel ce îți rămâne în suflet pietruit nu are voie să moară, e rugă, nu imperativ, căci daltei (permite-mi să las așa, condensat daltă/deltă, chiar dacă pluralul este \"dălți\", eu aleg această \"inovație\") îi este menită redescoperirea formei spre timp, dincolo de om.

Ela

dai sens culorii, raca o sugrumi, cu tel si simt,
si cand sensibil etalezi, pe mine sincer ma mai scoti
din minti...
dai timpului fervoare, vechimea singura o reazemi in bazalt,
cioplita-n dalti si reusesti...
cu drag citesc...
si sincer multumesc
tavy

Mulțumesc, ai văzut cum strădania este să dau fiecărui om visul drumului, să îl dau pe sine lui însuși, și apoi timpului să mă las ca o simplă secundă, cu forma de cioplitor aleasă.

Ela