Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

elle

1 min lectură·
Mediu
și când deschidea ochii nu atingea
liniile înalte ale catedralei
venea dinspre sud
parfumată cu paco rabanne
pentru ultimul concert de iarnă
în inimi
fără itinerarii trasate în roșu
obiectele erau simple
semănau cu un tatuaj în puncte
pe epiderma secundelor
le iubea
unul era o semilună
discret întoarsă către magnolii
altul era o carte
despre cum se trăiește agale
al treilea
un trup arcuit între țărmuri
peste care treceau câteodată
umbre de lebădă
și dansa
0156635
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
76
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “elle.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/181303/elle

Comentarii (15)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
poezie geometrizata \'liniile\', \'puncte\', \'arcuit\' toate \'trasate\' pe niste versuri bine \'arcuit\'e
numai bine.
0
@ela-victoria-lucaEL
Aparente geometrii, contururi, puncte, spații, timpuri, treceri, parfumuri. Toate cele ce ne definesc, cumva. Și dansul. :) Mulțumesc.
0
@ramona-rusenescuRR
Ma insel? era pentru noi, femeile, cu esantioane de ruj pentru intalnirea neprevazuta in cafea, cu teste: stii sa faci cariera dand din coate? cu accente florale in bluzele verii, diete pentru a nu mai cadea in plasa gravelor dezamagiri si la final, conjunctia lui Mercur...
Era ea, ca o fila deschisa, abia tiparita in cumpana zilei, raspandind in jur puterea de a uni tarmuri.
0
@ioan-titianIT
Ioan Tițian
\"le iubea

unul era o semilună
discret întoarsă către magnolii
altul era o carte
despre cum se tăiește agale
al treilea
un trup arcuit între țărmuri
peste care treceau câteodată
umbre de lebădă

și dansa\" ...plutind într-un amestec de parfumuri XS, black și elle.


0
@ela-victoria-lucaEL
Carierismul e pentru cei ce dau din coate. Măiestria și talentul, vocația și înălțarea, creativitatea, harul, înzestrarea, nu sunt în coate. Poate în călcâi, o vulnerabilitate necesare, ahile știe de ce. :)

Ioan, ce de parfumuri trec prin noi, ce de umbre, ce de ploi ne trăiesc. Am corectat, era scris \"tăiește\".:)

Ela
0
@nicoleta-iuhosNI
Nicoleta Iuhoș
se desprinde din acest poem o foarte stilată franțuzoaică pe care nu poți să n-o iubești. Cum ajungi să iubești și lucrurile din jurul ei... descrise atât de atent și suav de tine.
0
@diana-manailaDM
Diana Manaila
un poem extrem de feminin..de altfel, ‘’elle’’ induce toate accentele de sensibilitate, de o anume frumusete pamanteasca, insa inalta, ca un turn de catedrala gotica, mandra dar nu prin complexitatea ogivelor, ci prin simplitate, naturalete, tinuta. De aceea, obiectele sunt simple: semiluna, carte, trup...totul aici emana caldura (‘’venea de la sud’’), feminitate (majoritatea substantivelor fiind de gen feminin), iubire (iubea secundele, semiluna intoarsa catre magnolii, umbrele de lebada), si o eleganta rafinata a dansului.
O umbra de lebeda, un ultim concert de iarna in inimi, niciun itinerariu in rosu....doar dans...
0
@gabriela-marieta-secuGS
ce bine ma simt in poezia ta, nu pe mine, nici pe tine... ci acea melodie a sufletului insetat de liniste fosnitoare...frumos mai scrii...
0
@ela-victoria-lucaEL
E doar o femeie, cumva traversând lumi, atmosfera franceză este dată doar ca decor, sau poate ea poartă acest decor atât de bine în interstiții de suflet, încât îl emană. Mulțam, te regăseși aici.

Diana, e dansul interior ce te înalță din roșu de trup pământesc și te duce, cu umbre de lebădă, cu al său cântec, mai departe, mai sus de catedrală construită, în catedrala cerului. Mulțumesc, ai pășit în ritmul atemporal.

Geea, da, aici nu are însemnătate ce femeie, ce nume, ce chip, ci doar dansul subtil, Mulțumesc, ochii tăi au privit frumos.

Ela
0
@cristina-hasseCH
Cristina Hasse
Slabut, Ela, slabut. Si tu ar trebui sa stii mai bine de ce, mai ales ca experimentezi cu scrisul atat de des.
Stii ce e aia apa de bomboane? Cam asa simt eu cand citesc acest text. Ceva foarte suav. Dar poate prea firav. Parca ar fi lipsit de continut.
In plus, apar niste termeni sau constructii carora nu le-as gasi locul. Acestea ar avea nevoie de un context special, de o pregatire poate.
Uneori preferi sa pastrezi un oarece mister (asa zisa zgarcenie a autorului), alteori iti plac anumiti termeni si musai sa apara, ca da frumos, alteori dau peste aceleasi clisee (asupra carora nu insist, fiindca iar se isca discutii cum ca se mai poate face inca poezie cu ele si, da, dar si ce poezie, iar textul de fata in nici-un caz).
Si ca sa nu mai bat campii degeaba uite si doua exemple de astazi de la tine:

\"pentru ultimul concert de iarnă
în inimi
fără itinerarii trasate în roșu\"

\"discret întoarsă către magnolii\"

si bineinteles cliseul cu trupul arcuit.

Nu am sa ma laud ca am veleitati de mare autor, de comentator nici-atat, dar cred totusi ca de la un timp (si mai ales cand vreau) am un simt special pentru ceea ce inseamna un text de valoare.

Mult spor la scris in continuare!
0
@keller-victor-theodorKV
Lebada, parfum , catedrala..toate cu trimiteri la SUFLETUL PUR AL FEMEII.
Ela, poezia ta este frumoasa , mie imi place mult
e o trecere prin \"inaltari\". Si stiu ca am citit si simtit bine.
0
@camelia-triponCT
Camelia Tripon
Contururi diafane sînt surprinse crezurile și trăirea poetică, tatuajul, acel desen în sînge și culoare, definește nostalgia, cunoașterea și iubirea \"săpate\" în suflet...admirabil
0
@ela-victoria-lucaEL
Cristina, slabut da, diluat, apa de bomboane, ca de ploaie nu este, fiindca e asa edulcorata, ca nici bomboane frantuzesti de ciocolata nu poti inghiti dupa poezia asta, zau! Proasta, n-are pic de valoare, nici nu stiu Ela asta ce a patit sa arunce citeva cuvinte asa, la plezneala si sa plece la plimbare. Ih, eu nici nu as mai deschide pagina ei, serios.

Teddy, da, e aici ceva din spiritualitatea feminina, tu, asa mic cum esti, esti mai matur uneori decit maturii. Multam fain.

Camelia, saparea in suflet este dificila, cu atit mai mult cu cit orice atingere risipeste rosul, in toate registrele. Multam
0
@cristina-hasseCH
Cristina Hasse
Ela, ai luat-o prea mult la modul personal. Si se remarca prin modul ironic si inutil in care ai reactionat la modul in care eu am vazut acest umil text. Nu e unicul intr-o atare situatie. Te deranjeaza adevarul? Sau te incalzesc numai parerile de bine? Nu iti foloseste ironia asta. Am trecut pe la tine de-a lungul timpului, am citit si texte mai bune, semn ca se poate. Ai vreo ambitie in ceea ce priveste viitorul scriiturii tale (mai ales ca ai devenit atat de cunoscuta pe site) sau nu te intereseaza decat adulatiile publicului larg si la fel de mediocru ca si textul pe care il citeste?
0
@ela-victoria-lucaEL
Eu am primit si pareri critice negative destule, atunci cind mi s-au spus constructiv si cu buna intentie. Chiar si astazi. Acest poem umil ramine asa: umil. Viitorul scriiturii mele se va vedea, cind va deveni prezent. Crede-ma ca am grija. Si sunt pre-lucrata/re-vizuita de oameni competenti. Si daca am raspuns asa ironic, este fiindca asa am simtit ca e util. Poate doar pentru mine. Multumesc.


Ela
0