Camelia Tripon

Se așterne încet Ciripitul se stinge undeva peste râu Au plecat stolurile negre Adâncul se dezgolește de umbre și gânduri Valuri de stele, dulci sclipri de vis Apar tot mai des ca un

Îmi plec fruntea încet, să prind un strop de soare din ramuri un brad îmi șoptește cum iarna l-a golit de vise cum timpul coboară sfios la izvor să numere zilele până ciuta va veni apoi o

Unsprezece octombrie, o zi în care Soarele a răsărit a patra oară pe malul Jiului Dragonul din cer a creionat un destin printre oameni I s-a spus Ion, precum părintele ionienilor lui

melcul poartă labirintul dintre viață și moarte pe picuri de speranță, viața inundă fiecare spin povara devine bucurie o rodie, un măr și multă miere, valuri de rod apleacă ramuri de

Noaptea se frânge Chemări abisale adună stoluri după stoluri Strigătul curge pe cerul dorinței Soarele privește pata ce se tot întinde lacomă să-l prindă O lebădă pe Votna în munți

Aș vrea s-ating nemărginirea albă și albatrosul să o ciugulească în picuri mici de stele argintii aș vrea s-ating abisul nemuririi și roata timpului să macine încet incertitudini și vise

Zona s-a activat Sub cuțitul îndoielilor aburul cafelei te cheamă în sanctuar Izvorul urcă, cerul coboară îmbrățișând piatra. Ascultă cum crește Miracol al umbrei din apă Șoaptă de cristal

Plutești printre arbori ca o pană rătăcită Nu ești nici cânt nici pasăre Te-ai ridicat spre zare... Unii spun că-i cenușie, alții văd paradisul Te întreb: de ce ești curioasă... Îmi spui că-ți

Ne-am așezat la răscruce de vânturi și de vremuri. Ni s-a părut înțelept să cunoaștem infinitul I-am spus Zalmoxis, mândrii feciori pe altarul dintre lumii, Mame cerești Valuri de soare,

Vitraliul se îndoaie sub povara luminii Plumbul îmbrățișază cioburi de amintiri Jertfe de sânge se preling pe altarul dintre infinituri Lespezi încălzite cu durerea așteptării Sălbăticii tăcute

Iar ai adormit la umbra Piramidei, te bântuie Ra cu stele de jar ți-a deschis calea precum lui Brunton și râuri de atlanți ți-au năvălit în suflet forța cristalului te-a prins în spirala

Umbre pe cerul de azur al irisului ceața pătrunde în universul clipei scântei de mister prevestesc întunericul păstrează culoare în minte atunci când doar ea va fi calea luminii spală tina

rouă, aripi de vânt adieri de șoapete trei degete ating muntele cheia sufletului se rotește în zăvorul de foc Altarul se deschide platoul se adâncește în zare Telegarul alb fiecare piatră

sfere de lumină, așteptare: Un șal aruncat pe un fotoliu prăfuit gânduri Pearl Buck Vântul a desprins ultima filă Între nectar și nirvana Trecut acuns într-o crisalidă Straiul de stele

lacrimi de cer, nectar picuri în noapte peste vise ploaie de idealuri stinse. aripi efemere frânte în bolul cu nisipuri mișcătoare. urechi nevăzute înfipte în groaza puterii

O rază s-a rătăcit Sophia Mâna i-a modelat un trup Eva Pământul i-a dat mireasmă Floare Dumnezeu rod Mamă lumina se făcu om salcie la apa vieții rug lângă scaun Domnului Floare a