Unsprezece octombrie
Unsprezece octombrie, o zi în care Soarele a răsărit a patra oară pe malul Jiului Dragonul din cer a creionat un destin printre oameni I s-a spus Ion, precum părintele ionienilor lui
MesRa
Zona s-a activat Sub cuțitul îndoielilor aburul cafelei te cheamă în sanctuar Izvorul urcă, cerul coboară îmbrățișând piatra. Ascultă cum crește Miracol al umbrei din apă Șoaptă de cristal
Revenire
Eram pe o geodezică. Citeam Rumi, a căzut o rimă Te-ai aplecat ....o inimă Mâinile albe Cuprind abisul Marianei, căutând o anemonă pierdută printre căluți de mare pulberi verzi cu
Stampa coreeană
O fâșie de cer ruptă din Rai se prăvale peste stânci. Vuiet de ape cu limpezimi adânci hohot de lacrimi învăluit de curcubeul alb ce urcă spre cer Calea Lactee, giuvaer de pietre risipite
Porțile iubirii s-au deschis
Citeam un articol în memoria unui sportiv; la un moment dat am constatat că rememoram o întâmplare. Uneori pare greu să înțelegem ce ni se întâmplă, dar poate alții au posibilitatea să
Puntea cerului
limbi scânteietoare se ridică din frunzele uscate iluziile ard clipe de gânduri risipite violet, miresme suave, din neutroni sălbatici apare un Big Bang rătăciți printre formule,
Pasărea Măiastră
De zile întregi aștept un semn, mângâind stelele aș vrea să-mi vorbești despre înalturi taci ți-a înghețat inima sub povara vremurilor am rupt încă o filă, apoi am aninat un fir de lumină
Vacanța
Izvoul Mureșului a încremenit mese lungi, lămpi abia pâlpâind umbrele se întind ca niște fantome siropul, o pată lăsată de un vampir grăbit studenție vorbărie în semiobscur tocăm timpul
Între lumi
Liniștea sapă adânc în fundamentul timpului Despică firul clipei în unde șovăelnice, Un trup încremenit dual, Lumină fir între viață și moarte Coboară sau urcă o dâră rece Pașii sacadați
Poarta infinitului
Aruncă o plasă de raze adună clipele, Cari rețele ascunse în plămada timpurilor șoaptele gândurilor devorate în umbra unui stejar Rodin Poarta spre infinit s-a scurs în Merkaba unui
Pașii
un bisturiu nemilos mă diseacă în noapte vălul alb invadează totul avioane suspendate atemporal Stonhenge se opune fiecare piatră murmură un descântec mâini însângerate adună zmeur
Întunericul alb
Pașii se pierd, întunericul alb plutește în valuri de o clipă ederă albă Aștept... Te caut, Răsăritul se contopește cu amurgul umezeala roade cerul păsărelele își șoptesc misterioase
Printre fulgi de soare
Vei spune hotărât: „fulgii coboară în iarbă” iar eu îi văd cum urcă încet spre cer să stea la sfat cu gâștele în zare... scenarii ciudate fac unii: \"lumea o să se răstoarne peste
Să aprindem rugul
Beau o cană de lapte, muls din aripa unui aisberg aștept răsar sloiuri de gheață imensitate albă credința lumina întârzie o șoaptă îngheți așteptând... Aprind rugul, încet, încet
E liniște în paradis
De pe-o ramură de brad aripi de vânt se preling în iarbă, pătând în alb verdele trist al iernii valuri de cer se avântă spre infinit chemând haite flămânde de soare pete negre, roiesc
Când atingi azurul
Când atingi azurul Din roua viilor aduni ciorchini de stele... apoi cu ei în teasc să pui noroade de idei, din ele istoria de-o clipă o-mpletești cu frunze aurii, din ele țeși covor de
Meditația picăturii
Meditația picăturii Când zăgazurile se rup, un firicel de cer coboară pe stânca vremii: pulberi de stele rătăcite, ocean al primei clipe ușor lumina te-a cuprins în valuri calde,
Am fi putut zidi un Templu
Templul s-a deschis Io O lacrimă s-a prelins pe lespezi Acum alergi speriată printre cariatide Pucioasa ridică vălul în limbile jucăușe Delphi se descătușază... Ce ciudată călătorie ai făcut
Rodul din cenușă
Pare că timpul s-a oprit. Neagu chiar vede cenușa evului întunecat ridicându-se cu dâre lungi de smoală. Ca un tâlhar se năpustește. Nu-i curg șiroaie de aur, ci doar o slovă adunată în
Din potirul albastru
Spuneai că vrei să-ți potolești setea, nu ți-e teamă că n-ai să mai pleci? Calul te-așteaptă să treci prin bucla timpului. Mi-e dor de apa dulce prelinsă prin aurul Olteniei. Încă mai
La piață
Da, m-am trezit devreme, Spuneai că mergem la cumpărături Iți trebuie o undiță pentru coșul de stele Niște scoici ca să culegi mărgăritarele pierdute de oameni Iar ai uitat de tata, ii trebuie
Furtuna
O rostogolire macină timpul Un porumbel rupe tăcerea Dialog de anticameră Coboară printre mașini transpírate Curg valuri de plumb cu pirámide de lumina Anafor Incleștare cumplită de
Cred în viitorul țării
Cum arată viitorul neamului românesc? De vorbă cu poeta și eseista Camelia Tripon În vara lui 2002, poeta și eseista Camelia Tripon participă la Palatul Culturii din Târgu Mureș, la lansarea
Scrisoare
Îmi vorbeai de un țărm al timpului tălăzuit în marea liniștii. Apoi de scoici și așa ai aflat de culegătorul de răni. Răni crestate în răbojul primului cuvânt, prăpastie care așteaptă o punte pan
Un gând
În 4 februarie se împlinesc 101 ani de la nașterea acad. Eugen Macovschi, moment în care aș dori să aprind flacăra respectului față de înaintași. În \"Apa vie\" se găsește elogiul
Altfel despre Halloween
Lumină și întuneric După tragedia din India, când întunericul a sângerat New Delhi, am aflat că 1 noiembrie este Ziua/Sărbătoarea luminii la indieni-Diuali(fonetic). Sensul străvechi al unei
Mă doare...
Mă doare... De curând am rostit cuvintele: \"Să-l cinstim pe Ștefan cel Mare și Sfânt, care alături de alți crăișori ai neamului pot veghea și întreține focul nestins al iubirii de neam și țară\".
În armonie cu ceilalți
Trăim într-un univers imens, atât fizic cât și spiritual. La nivel cosmic Pământul este ca un fir de nisip de pe o plajă. Studiile biologice și fizice au pus în evidență memoria materiei vii și
Stimate Domnule Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici,
Stimate Domnule Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Vă rog să-mi permiteți să vă rețin și să vă tulbur liniștea cu aceste însemnări, rezultat a unei amărăciuni ce-mi macină sufletul. Fără a
Din iubire pentru neam și țară
Din iubire pentru neam și țară Azi, pentru mine, nostalgia anilor de școală este tot mai puternică. Acolo unde părinții n-au îndrăznit să mă învețe, sub influența întâmplărilor triste datorate
Lucian Blaga o evocare
Lucian Blaga o evocare Mă cufund în abisul vremurilor. Din el se deschid porțile viitorului, în el se regăseșete sub formă de șoaptă Lucian Blaga, înaintea lui... Lucian Blaga. Tronează în
Enoh, noi și viitorul
Grădina raiului din noi Când soarele se ascunde este momentul să-l căutăm în noi. Nu știu cine a început acest concert furibund în care se cântă înmormântarea neamului. Sunt mioapă, dar văd cu
Eminescu și Grădina Maicii Domnului
Grădina Maicii Domnului Ascult imensitatea albă, care se odihnește după atâtea râuri de fulgi ce au invadat-o. Paradoxal, azi lumina mă deprimă. Ceva s-a întâmplat în lumea noastră; optimismul
