Jurnal
Întunericul alb
1 min lectură·
Mediu
Pașii se pierd,
întunericul alb plutește în valuri de o clipă
ederă albă
Aștept...
Te caut,
Răsăritul se contopește cu amurgul
umezeala roade cerul
păsărelele își șoptesc misterioase ecouri
Pâcla
un burete care picură ciripitul unei vrăbii
în palma unui brad somnoros
Te caut,
Ce bine te ascunzi
inima te vede atunci când ochii par orbi
gândul te ascultă când am asurzit de atâta liniște,
nu, nu-i noapte
este doar un întuneric al iluziilor
prierdute în neantul rece al așteptărilor
Soare.
druizii îți ard rădăcinile pentru a te înălța
dolmenele se deschid, culegând însetate întunericul alb
ascult șoapta pietrelor
un micron, doi culeg fiecare cristal
mă cufund în noaptea rece a zilei așteptându-te
surâd,
razele curg, calde în înterior
te-ai transformat în izvor de lumină.
044217
0
de la \"druizi \"încolo poemul are originalitate,o voce proprie,un univers inedit care aduce un sunet \"nou\"...un filon care merita aprofundat
mult succes