În așteptarea lui Moș Crăciun

În așteptarea lui Moș Crăciun Sărbătorile lunii decembrie sînt rezultatul unui vechi cult solar, care a dominat spiritualitatea întregii populații indoeuropene, încă de cînd a suferit cumplitul șoc glaciar, sau poate șocurile erelor glaciare. Cuaternarul se definește ca ultima perioadă geologică de 2.000.000 de ani, care a început printr-o răcire, culminînd cu erele glaciare alpine. Descoperirile arheologice îl datează pe \"omul\" de la Bugiulești la începutul cuaternarului. Oamenii de știință sînt de acord cu evoluția omului datorată schimbărilor climatice. Mi se pare surprinzătoare legătura pe care o pot face între era glaciară Gunz, de acum 600.000. de ani, și timpul \"calculat\" de sumerieni și comentat de Cicero, Lucian Blaga, cît și de Daniel Constantin, de la Facerea lumii lor și pînă azi, care ar fi cam de 480.000 de ani. Cifra nu este fantastică deoarece în Franța s-a descoperit o vatră de 400.000 de ani. Analizînd spusele lui Angelo Morretta, se ajunge la niște concluzii zdrobitoare. El descoperă, în „Rig Veda”, faptul că Pitri (Părinții) triburilor ariene i-au condus pe aceștia spre sud, căutînd pe zeul Agni-Surya (Zeul focului și soarelui) pentru că soarele slăbise și se mutase. De remarcat că tradiția noastră pomenește că Moș Nicolae și Sân Toader păzesc drumul soarelui ca să nu fugă pe la Nord sau Sud. De asemenea cei doi sînt sărbătoriți cam cu două săptămîni înainte de solstiții, pe 6 decembrie și respectiv 7 iunie. În zonele reci, temperate și subpolare alimentația este bogată în grăsimi animale, spre deosebire de zonele calde, unde carnea și grăsimea de porc sînt interzise, pentru evitarea toxiinfecțiilor. Iată de ce mistrețul a devenit, din paleoliticul primilor vînători, animal mitologic. La scandinavi și germani se credea că, în Walhala, eroii se ospătau în cinstea lui Odhinn, din carnea mistrețului Saerimne, care apoi se regenera. În cultura vedică, imaginea cumplitei ere glaciare a rămas sub forma cuceririi de către zeii nopții, Asura, a tărîmului stăpînit de zeii diurni, Devi. Bali, regele zeilor Asura, prin ghirlanda care nu se ofilește, a fost identificat cu Saturn și inelul său. Saturn este patronul lunii decembrie și a zodiei capricornului. În același timp patronează lumea ocultă și a morții, fiind reprezentat prin ziua de sîmbătă, zi în care se comemorează morții; avem sîmbetele morților, ca Moșii de iarnă și de vară, prima sîmbătă din luna noiembrie, toate zilele de sîmbătă din postul Paștelui. Vishnu, zeul razelor slabe de soare, reușește să obțină de la Bali atîta spațiu cît poate cuprinde în trei pași. Sub înfățișarea de mistreț, numit VAMANA, Vishnu pune din doi pași stăpînire pe lumea cerurilor și a pămîntului, iar cu al treile pas ajunge în lumea inferioară a morții. Noi am păstrat termenul de vamă și numele de Vamanu, iar tradiția spune că mortul trebuie să treacă mai multe vămi pentru a ajunge la cer. Sărbătorile de iarnă sînt însoțite de focuri în toată Europa, pentru că este perioada rece și întunecată a anului; durata zilei scade pînă la solstițiu. Ca urmare, în această perioadă, pe 20 decembrie, se face scrificiul porcului - nimeni altul decît mistrețul domesticit. Evenimentul poartă numele de Ignat, termen cu dublu sens. Primul sens este acela de foc, ca și zeul Agni și eroul legendar al nordicilor Agnar(de la care ne-au rămas toponimul Agnita și amnar –unealta de aprins focul). Al doilea sens este de a icni; efortul mistrețului Vamana de a cuprinde din trei pași tot universul, este chiar un icnit din greu. Agnar supravețuiește acțiunii criminale a fratelui său Geirrod. GER(UL)+ROD(ește), după uzurparea fratelui, stăpînește tiranic lumea, ca și gerul. Regele Geirrod, apropiindu-se prea mult de rugul unde era torturat Odhinn, travestit într-un bătrîn, este mistuit de flăcări. Ca și în Biblie (unde, în unele cazuri, cei scrificați sînt înlocuiți cu berbeci, ca în cazul lui Isaac, pe care tatăl său, Avraam, îl cruță), tot așa, regele-simbolul gerului- este înlocuit cu porcul. Tăierea porcului este o jertfă ritualică, în care sîngele este lăsat să se scurgă în pămînt, pentru ca el să devină roditor. Focul folosit la pîrlirea porcului are rol purificator și de susținere a soarelui slăbit la solstițiu. În acest proces complex, intervine al treilea Moș, Crăciun. Termenul de Moș, la noi, desemnează descendența – „din moși strămoși”-, originea –„moșie\"- și înțelepciunea. Numele de Crăciun provine de la a pune CRÃCI pe tăCIUNI. Obiceiul arderii crăcilor de stejar și păstrarea tăciunilor ca panaceu universal pentru vindecarea animalelor în timpul anului, este răspîndit în toată Europa, după cum ne spune Sir J.G.Frazer. De asemenea francezii fac o prăjitură sub formă de buturugă și una din aluat dospit cu fructe uscate; la noi ele se numesc tort buturugă și cozonac cu stafide. Crăciunul este momentul în care putem redescoperi „focul interior”. Chiar rugăciunea este...rug cu tăciune, credința din străfundurile sufletului urcă precum un foc mistuitor, plin de strălucire, bucurie și iubire, către Dumnezeu. Părintele Cleopa a făcut publică o întîmplare extraordinară: într-o dimineață de iarnă, înainte de răsăritul soarelui, ruga fierbinte a unei femei plină de credință a făcut să apară în jurul ei o lumină ce a rupt întunericul din biserică. Un astfel de foc ar trebui să aprindem în noi și, astfel, ne vom înălța cu bucurie.