Poezie
Liniștea
1 min lectură·
Mediu
Se așterne încet
Ciripitul se stinge undeva peste râu
Au plecat stolurile negre
Adâncul se dezgolește de umbre și gânduri
Valuri de stele, dulci sclipri de vis
Apar tot mai des ca un leitmotiv.
Ascult cum crește piatra
Temelia unei dinastii din cetatea focului.
Neantul prinde din zare,
clipa iubirii și-o floare.
Lângă apă „ Nu mă uita” cântă
Mireasma cimbrișorului mă cheamă pe creste de munte.
Izvorul urcă vioi cărarea
Pașii noștri se-ntâlnesc pe platou
Un ritual magic ne adună
Omul și stânca sub văzduhul încis de soare
O cioară a rupt ritmul tăcerii,
trezind un porumbel din amorțire
Gu-gu-știuc, dra-gos-te...
Iubire eternă
Liniștea este adâncul scăldat de împlinire
când mulțumirea umple văile cu lumină
liman al bunăstării.
002.511
0