Poezie
Aripi de cer
2 min lectură·
Mediu
Noaptea se frânge
Chemări abisale adună stoluri după stoluri
Strigătul curge pe cerul dorinței
Soarele privește pata
ce se tot întinde
lacomă să-l prindă
O lebădă pe Votna
în munți tronează
Tyssestrengene cascada de pe râul Tysso
Secătuită pare o rană
Horda și Odda
promontoriul lumii noi adună cuvinte
Soldățeii de puf i-au ultimele lecții
Școala vieți își deschide porțile
Mii de ani rătăcesc printre filele abecedarului
Sângele fierbe asmuțit de lungi peregrinări
„Precum în cer așa și pe Pământ”
Porți de foc cheamă scrumbia în amonte
O luptă cu timpul se dă de mii de ani
Tu unde zbori?
Ce șoapte te cheamă?
Ce apă îți scaldă celula?
Grădina Hesperidelor
Visul nopților reci
Sărutul morții
Pragul unei vieți ce se naște
Pe câmpiile Elizee
O frunză sărută Pământul
Când ciorile se agită
Chemându-și suratele la sfat.
O lebădă se unduiește trist pe lac
Gâștele dau ultimul ocol
Înaltul cu aripi de safir se adâncește
valuri de ceață și gheață
ca o aripă nevăzută îmbracă clipa
cu visul cald al verii
rod dulce de iubire
multiplicat în mii de aripi
dor peste dor,
șoapte de ape și lacrimi
cârduri de gânduri și inimi întristate
rătăcesc în lumi de himere și vise spulberate
precum în cer aș și printre oameni
chemări din zări străine le umplu pașii
cu dor ș-amărăciune
Aripi de cer,
aripi de vis
umblă în abis.
002537
0