Ela Victoria Luca

ea trece praguri vede oameni-linii întrerupte *** am pre-simțit că ți-e rău ai două mâini ca niște șerpi de apă unsprezece zile vor coborî peste nisipuri vei săpa gropi cât un strigăt de

am mers câteva ore prin obscuritatea tandră din oraș aici, aproape, toți oamenii se învârteau la un loc, solitari și grăbiți parcă erau legați de o panglică de hârtie și mă temeam că dacă strig la

clape albe. trist în andante. nu te mișca. întotdeauna mistralul atinge a noua trecere. nu e simfonie. singurul intermezzo respirabil între inima ta și femeia înaltă cu ochi violeți. taci. nu

uit poezia uit poezia înainte să mă păstreze în ea ca un nisip mișcător ca un păienjeniș nepătruns înainte să mă cufund în apele ei haotice în lumina ei divin-orbitoare uit fără să regret

* foto - rouge passion de Yaovi

ce oboseală scâncește în mine, tată în diminețile fără trenuri tone de realitate-oțel duce sângele celulă-vagon după celulă-vagon așa este după fiecare praznic, după sfârșit când nu îți

nu știu de ce nu am întâmplări din argilă să le modeleze orice palmă până la forma aceea atât de frumoasă încât să le pot expune în văzul oricui și nici un critic să nu mai poată postula trei

stau întinsă perfect pe o dușumea care arde nu îmi simt corpul nu simt nimic am doar numele stins în cenușă caut lumea de la frunte în sus privesc tavanul cu sfinți așa pot respira cât

fiecare întâmplare în alb este o sămânță din ea se naște pruncul de lumină cu ochii pământului în loc de soartă el descoperă apele cu mersul fără aripi mai întâi atinge pământul cu tălpile în

respirația mea odihnește nisipurile, darius, cele scurse din pumnii tăi, amestecându-se-n septembrie cu apele mestecenilor. știi, fiecare drum al tău e o elocvență a tăcerii, fiecare pas al tău

în noaptea cuvintelor răsfiram arabescuri fără culori până când ștergeam sub pleoape amintiri de santal tabloul se înfășura într-o pânză neterminată întâmplări ciudate schimbau fața spre rombul

copilul dinlăuntrul meu se joacă de-a soldățeii de plumb desenează în neștire figurine kaki îmi arată cum sunt prinse schije în oase urlă de foame nu mai poate suporta pâinea îmbibată în