portretul pruncului

Umbre, noapte, de-o parte. De cealalta lumina, ascunsa in laptele ploii. Rece si cald. Alb si negru. Cer si pamant. Aripi si talpi. Si o nastere. Mereu o nastere.

Mereu tu vezi polarele unite, aici, ceea ce mă bucură, mai ales când se vestește naștere din naștere. Mulțumesc.

Ela

Iata o intamplare cu miez, in care el \'\'își amintise liniștea/descoperind o femeie cu năframă prea albă\'\'...urmeaza pruncul luminii \'\'descoperind apele cu mersul lui fără aripi/mai întâi atingand pământul cu tălpile/în altă zi cerul ca și cum/maica sa ar fi fost curcubeu/după singura ploaie de lapte\'\'...
Totul se descopera usor, ca intr-o initiere muta, fara de frigul umbrelor, firesc, precum un mers pe ape...
Ce sa urmeze, Ela? Cautatorul de drum luminat?

Mulțuemsc pentru cum vezi în portrete mai mult decât nuanțele suprafețelor, mai mult decât liniile conturabile. Nu, nu urmează Căutătorul, acela a fost scris. Nu știu niciodată ce urmează, descopăr și eu, atunci când mi se deschid porți. Azi a venit pruncul de lumină. Mâine, voi vedea. Mulțumesc... Cred că nu întâmplător am scris despre prunc, nu? :) Tu știi ce înseamnă să fii \"singura ploaie de lapte\". :)

Ela

cum sa nu...chiar m-a flatat poemul tau...poate indraznesc prea mult...:(