Daria Darid

Este una din zilele alea în care expresiile feței sunt un mănunchi de briofite șterg cu dosul palmei praful campat pe oglindă și alte câteva destine de libelulă dau să mă râcâi de noaptea

picături de ploaie spânzură de geam văzul glas și hipotermie în aceeași teacă adună aici genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc ca o pană de curent ca pentru propriul său

Vreau să mă ierți, dragul meu azi toate zac pe podea o dimineață și un ghiveci cu flori și cioburi și eu. ferestrele au mai îndepărtat oameni sunt o cușcă fără gratii amintiri mă

pământul din mine stă să se surpe în glezne rădăcinile mamei mele înfipte vor rămâne așa descălțate suspendate ca un cer cu fruntea aplecată după ce-mi vor da târcoale de câteva ori ca să-și

există discontinuitate în toată această paralizie ca și când străzile ar dosi prin baruri goale întoarcerile victimizezi prea mult apusul, îl pătezi intenționat cu clor și pe bună

tai ziua aceasta cât să-mi fac o cămașă de noapte resturile de zgârci le arunc pe fereastră la câini trag jaluzelele ca și cum aș trage linie o durere de cap îmi scormone cu degetele bandajate în

câteva scânduri putrezite. brațele singurătății la fel de putrezite. eu. privirea mea atârnându-ți de ceafă. îți sfâșie ochiul. sunt pretutindeni. ferestre. scârțâitul . strânsoarea . locuiesc în

visul ne dezvelește ochii visul ne alungă tălpile îl dau la schimb pentru un motiv serios de a intra în pielea de om atârnată în oglindă singurătatea ne descâlcește pașii până la

Prima dată când ne-am despărțit am rămas [cu] câteva ceasuri în spatele tău și brațele mi s-au lungit a cale ferată peste care s-a întins singurătatea de la spate toți sunteți stâlpi

necugetat ar fi să treci dintr-o urmă-ntr-alta fără tresărit. de ce să-ți faci griji dumnezeu e la locul lui într-un colț, cu privirea fixă. niciun reflector nu-i iscodește

ți-a trecut vreodată prin cap? ecosistemul ăsta de dormitor își încinge colții ca de vătrai își lasă urmele de îngrijorare după miezul nopții ca niște tranșee în care mi-arunc pielea butaforică a

Tăcerile tale ies în prag mă caută cu privirea te găsesc pe podea, rezemată de pat o grămadă de ghioci, o grămadă de scoici sparte uscate \"Ai grijă să nu te tai, e deja destulă mizerie între

în zile ca asta e liniște. încăperea se face nevăzută la fel și frigul sau febra în cele din urmă aflu somnul e un cric îți ridică de pe umeri trupul în zile ca asta sunt puful rupt din

înăuntru - o ceață pulverulentă în loc de vene câteva calorifere reci. s-a sistat apa caldă și soarele pentru câteva săptămâni în locul prăpastiei, fruntea mea și câteva gânduri răsucesc de

n-ai de ce să te lamentezi așa pieptul acesta are o acustică bună și soiul ăla de ecou care te face să nu te simți singur niciodată la plecare are și un închizător subtil pentru femei ca

de consemnat charon este trecător tăcut sărută pe buze despică din palmă linia vieții o folosește drept sfoară pentru covrigi mă ține de mijloc trecem dintr-un apus într-altul cu glasul

pur și simplu azi nu concep să fiu mijlocită asta sau aș putea să adun o vietate din care să-mi fac steag alb ori de câte ori dumnezeu nu se mai întoarce caut în tivul îndepărtării de

Dimineața asta miroase a carne de tun ar putea fi la fel de bine un medic îmi ridică pleoapele pe rând constată ora decesului atâtor vise tăind ochiul în acheron M-am trezit cu senzația că

M-am trezit prea devreme. Ceasul se târăște de pe un minut pe altul gasteropod plictisit cu un nu-sta nu-sta nu-sta pe sub ochelari această încăpere e cofrajul perfect spre a da față în

deschid ochii ca și cum aș deschide palmele dormitorul se afișează în uniformă de locotenent mă scrutează din toate părțile ca o singurătate de om azi am ezitat îndelung să-mi mai

m-am trezit convinsă că ochiul e un spațiu în demolare întinde negrul pe aripile astea uriașe plouă ni se îngreunează pieptul ne proptește de pământ și pe zi ce trece ne transformăm

toate sunt la locul lor azi fumul de țigară e un câine hămesit ce-mi linge în palmă singurătatea îl dau afară cu un zâmbet de manechin țigara între degete de aici de sus e ultima cruce

Dimineața asta se proptește de pereți toracici cu toată respirația ei vineție cu două padele gata de defibrilație în loc de palme din când în când resuscitează copaci sau gingii de alei doar

să te las aici în mijlocul propoziției cu privirea ta de meduză cu tot de care se mai lovește doar ploaia asta domesticită ca de o umbrelă căzută la întâmplare în plină stradă în brațele mele