Dacian Constantin

dacă nu sunt șanse să le îmblânzești îți rămâne doar să îndrăgostești umbra de trup pasul de drum ozonul de pământ felia de Tot și azi-ul de mâine trenul de gară timpul de ceas hrana de gură

să știi că trăiesc uneori prin spori deseori prin branhii trăiesc de-a binelea sfidându-mi regnul și coloana vertebrală merg la bunici în vacanțe să văd cum iulie își împletește cozile peste

Se întâmplă ca aflat în fața unei creații artistice, omul să trăiască o emoție declanșatoare, să absoarbă anumiți stimuli sau să intre în contact cu simbolurile oferite de aceasta. Tablourile lui

s-a zgâriat iubirea în coate schimbă placa dă pe radio ieși din anonimat fă o tumbă orice numai ia-o de aici scoate-o de sub tutela zeilor habar n-au ei cum răsare iarba din mozaicul rece deși

nu mă mai vindecă nimic nervii munților au năucit toți vracii îi vezi și tu cum fug cu globuri în picioare Blasfemie Nu există lavă rece și nici fuziune între rugă și rug să-ți spun mai bine

sub piele acolo te-ai găsit să joci mijita cu mâinile la ochi îți numeri singur șansele dacă dintr-o leucocită poți face o grădină de bujori sau dacă nu cumva din hematii poți face stoluri

Ridică fruntea Încă un bărbat învins nu e o noutate Eu o să fac primul pas Vom ieși din tranșee Cât ai zice Nu cred Mi-e teamă Nu cred Să nu cobești Pe câmp vor răsări năluci la fiecare pas Una mai

ar trebui să dorm să îmbătrânesc nebunia să visez felinare cum plâng galben ochi de fată să mă ascund în cuvânt și să te hăituiesc undeee sunt ghici undeee sunt tu să crezi că-s plecată să-i

azi te las să inspiri podeaua adânc în tine și să-i verși pașii ridicându-te deasupra lor fără să umbrești mersul eu las fruntea clipei să mi se așeze pe umăr dar gândului îi cresc la răscruce

adevărul este că în cetatea de zadă sunt singurul înger pe role aripile mi-au dezertat în podgorii din care azi mă bei cu potire subțiri angelică poțiune - exclami deși nu-ți trece prin gând că

pune-ți mâna la ochi să n-auzi că le-am pus la zid goale le-am legat gurile cu o foame mai mare pe sănii am trimis vraja-n siberii și în curând le voi trece prin urechi tăceri amestecate cu

ești prea frumoasă îți amputăm aripile să ne zburăm și noi o frică peste țipătul urzicii ai tupeu te vom vinde la bursa valorilor umane lângă argintărie și ozon pe doi cai de spumă să ne jucăm

a adormit timpul în cizme pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului mimul cel orfan de tată de cuvinte cu simbrie codată copilul lor alunecă din

a adormit timpul în cizme pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată biciuită secunda are gropi

a adormit timpul în cizme pășește cu grijă să nu trezești vreo scânteie să nu luăm foc chiar acum în muțenia mimului mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată biciuită secunda cu

în timp ce te îneci în somn hăul se gândește la tine își pune mâna pe o sprânceană și te cască memoriei încă n-am aflat dacă noi străinii ne-ntâlnim uneori în oglinda retrovizoare sau în linia

las cârjele aici ca semn al zborului mă poți vinde la târgul morții ca pe-o bucată de carne smintită n-o să mă zbat întinsă pe valuri devotată eterului fac din iubire tăvălugul viabil al

Cât mai aproape de aur! să-i simțim răsuflarea umezind spatele genunchilor și orbirea cu hățiș hipnotizat împletind viscerele. Cât mai aproape de curcubeu! să ne tăvălim de râs pitici peste

ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau această cădere de pleoape, întretăiere cu aerul dintre doi pereți? ce-mi dai să nu mor, să nu renunț la umbra crucii mele, mirată-n catedrală, ca o frunte de

o dimineață de brânză topită mireasa vântului se urcă-n calești și-aleargă vara până o dogorește vărsând-o în cănile tale cu ceai cu lupte cu virtuți nu te îndoi de clipele buchet aruncate