dacă nu sunt șanse să le îmblânzești
îți rămâne doar să îndrăgostești
umbra de trup pasul de drum ozonul de pământ felia de Tot
și azi-ul de mâine
trenul de gară timpul de ceas hrana de gură
să știi că trăiesc
uneori prin spori deseori prin branhii
trăiesc de-a binelea sfidându-mi regnul
și coloana vertebrală
merg la bunici în vacanțe
să văd cum iulie își împletește cozile peste
de atâta amurg ard draperiile
în pervaze cresc întrebări din urma coatelor noastre
stăteam acolo și ne priveam din afară
doar un geam între noi
îmi tolerez zâmbetul în oglindă
îți tolerezi
Se întâmplă ca aflat în fața unei creații artistice, omul să trăiască o emoție declanșatoare, să absoarbă anumiți stimuli sau să intre în contact cu simbolurile oferite de aceasta. Tablourile lui
s-a zgâriat iubirea în coate
schimbă placa dă pe radio ieși din anonimat fă o tumbă
orice
numai ia-o de aici scoate-o de sub tutela zeilor
habar n-au ei cum răsare iarba din mozaicul rece
deși
nu mă mai vindecă nimic nervii munților au năucit toți vracii
îi vezi și tu cum fug cu globuri în picioare
Blasfemie Nu există lavă rece și nici fuziune între rugă și rug
să-ți spun mai bine
din aproape-n aproape și încă de-azi noapte
vânez un tânăr cu fruntea pădure
i-am întins peste ape brâu de cicoară
tăvălită în rouă alunec spre moară
să plămădesc luna să-i hrănesc
anadana de azi nu te mai mint am dovezi c-am nutrit o iubire aseară
pe când îmi tocai despre mobila veche și despre cum ne-ar sta cu pahare cu pai
duși la soare pe alte coaste decât ale tale în
sub piele
acolo te-ai găsit să joci mijita
cu mâinile la ochi
îți numeri singur șansele
dacă dintr-o leucocită
poți face o grădină de bujori
sau dacă nu cumva din hematii
poți face stoluri
Ridică fruntea
Încă un bărbat învins nu e o noutate Eu o să fac primul pas Vom ieși din tranșee Cât ai zice Nu cred Mi-e teamă Nu cred
Să nu cobești Pe câmp vor răsări năluci la fiecare pas Una mai
ar trebui să dorm să îmbătrânesc nebunia
să visez felinare cum plâng galben ochi de fată
să mă ascund în cuvânt și să te hăituiesc
undeee sunt ghici undeee sunt
tu să crezi că-s plecată
să-i
mă vindec de sunete mă dezlipesc de meduze
leagată de osiile capătului de linie
e o falsă ipoteză amintirea asta
inima din inimi face cale-ntoarsă
mândră pe cai de la nord la sud
dezleg parâmele
azi te las să inspiri podeaua adânc în tine și să-i verși pașii
ridicându-te deasupra lor fără să umbrești mersul
eu las fruntea clipei să mi se așeze pe umăr
dar gândului îi cresc la răscruce
adevărul este că în cetatea de zadă
sunt singurul înger pe role
aripile mi-au dezertat în podgorii
din care azi mă bei cu potire subțiri
angelică poțiune - exclami
deși nu-ți trece prin gând
că
pune-ți mâna la ochi să n-auzi că
le-am pus la zid goale
le-am legat gurile cu o foame mai mare
pe sănii am trimis vraja-n siberii
și în curând le voi trece prin urechi
tăceri amestecate cu
ești prea frumoasă
îți amputăm aripile să ne zburăm și noi o frică
peste țipătul urzicii
ai tupeu
te vom vinde la bursa valorilor umane
lângă argintărie și ozon
pe doi cai de spumă
să ne jucăm
a adormit timpul în cizme
pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie
să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de cuvinte cu simbrie codată
copilul lor alunecă din
a adormit timpul în cizme
pășesc cu grijă să nu trezesc vreo scânteie
să nu iau foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată
biciuită secunda are gropi
a adormit timpul în cizme
pășește cu grijă să nu trezești vreo scânteie
să nu luăm foc chiar acum în muțenia mimului
mimul cel orfan de tată de litere cu simbrie codată
biciuită secunda cu
în timp ce te îneci în somn
hăul se gândește la tine
își pune mâna pe o sprânceană
și te cască memoriei
încă n-am aflat dacă noi străinii
ne-ntâlnim uneori în oglinda retrovizoare
sau în linia
las cârjele aici ca semn al zborului
mă poți vinde la târgul morții
ca pe-o bucată de carne smintită
n-o să mă zbat
întinsă pe valuri devotată eterului
fac din iubire tăvălugul viabil
al
Cât mai aproape de aur!
să-i simțim răsuflarea umezind
spatele genunchilor
și orbirea cu hățiș hipnotizat
împletind viscerele.
Cât mai aproape de curcubeu!
să ne tăvălim de râs pitici
peste
ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau această cădere de pleoape, întretăiere cu aerul dintre doi pereți? ce-mi dai să nu mor, să nu renunț la umbra crucii mele, mirată-n catedrală, ca o frunte de
o dimineață de brânză topită
mireasa vântului se urcă-n calești
și-aleargă vara până o dogorește
vărsând-o în cănile tale
cu ceai cu lupte cu virtuți
nu te îndoi de clipele buchet
aruncate