Poezie
palimpsest
2 min lectură·
Mediu
ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau această cădere de pleoape, întretăiere cu aerul dintre doi pereți? ce-mi dai să nu mor, să nu renunț la umbra crucii mele, mirată-n catedrală, ca o frunte de cer, rostologită în cerneală?
azi am învățat să nu îmi fie teamă că rămân răstignită-n gura mare, așteptând să renasc o întâmplare cu oră și păsări.
azi am învățat că în limbă se plimbă uneori cuvinte-șenile ce merg la război, cu lumea din noi și că înspre seară, cireașa amară lucește-ntr-o doară pe-obraz de fecioară.
tu știi constelațiile pe de rost, te uiți pe cer?
nu cred că știu, nu cred că văd.
nu ți le-a arătat nimeni?
nu mi le-a arătat nimeni.
cu ce umbre ai fost tu noaptea?
cu umbre pământene.
nu v-ați lăsat deloc pe spate?
noi doar am râs, orbiți de noapte.
și te mai miri că n-auzi vântul?!
mă mir că îmi vorbești cuvântul.
ce-mi dai azi, hârșt, hârșt, să-ți dau, plecat a-ntrebare, acest palimpsest, croit sub sandale? ce-mi dai să nu las vântul să ne alunge din îmbrățișare, umflând în lumea mică, o speranță și o frică?
azi am învățat că din mine pot porni cântece vechi, arzând din temelii furtuna și că pe unele poteci piere-n chinuri mătrăguna.
azi am învățat că nu posed nimic decât o șansă și-o fărâmă de mine și că sub lacrimi salatine pot înflori palori divine.
023.987
0
De aici și ușurința cu care schimbă peisajul, îl pulverizează și îl recompune. Catastrofa poate fi declanșată în joacă doar de un minim cutremur de pleoapă și cer, catedrală, cerneală sînt apoi dislocate, amestecate, prăvălite fără milă și fără frică. Pe hîrtie totul se rade și se recompune miraculos:
„azi am învățat să nu îmi fie teamă că rămân răstignită-n gura mare, așteptând să renasc o întâmplare cu oră și păsări.
azi am învățat că în limbă se plimbă uneori cuvinte-șenile ce merg la război, cu lumea din noi și că înspre seară, cireașa amară lucește-ntr-o doară pe-obraz de fecioară.”
Cîteva versuri, întîmplare a sufletului, sînt și ele tipărite cu zvon sprințar de sandale-n pămînt, în cuvînt. Totul curge, se scrie, se șterge și se rescrie din nou. Altfel.
Ființă-palimpsest faci din hîrtie scut și pînză-ntinsă-n vînt. Te-arunci în viață cînt ce îmblînzește furtuna și-ți călăuzești peste valuri poteca:
„azi am învățat că din mine pot porni cântece vechi, arzând din temelii furtuna și că pe unele poteci piere-n chinuri mătrăguna.
azi am învățat că nu posed nimic decât o șansă și-o fărâmă de mine și că sub lacrimi salatine pot înflori palori divine.”