uimire cerebrală

azi te las să inspiri podeaua adânc în tine și să-i verși pașii ridicându-te deasupra lor fără să umbrești mersul eu las fruntea clipei să mi se așeze pe umăr dar gândului îi cresc la răscruce ochi pe dinăuntru și apoi mă privesc din afară din cale-afară de albaștri cu o uimire cerebrală (sufletul tău e mai greu cu un metru îmi urlă din oglindă un vraci) doar tu știi că pe spate îmi crește un ceas și că am o pace de dus între războaiele tale nu mi-e teamă zăpezile se pârguiesc în cuvinte iar privirea ta exersează fericirea în prefață spre noi vine fulgul acela uriaș? coboară prin semnul de întrebare desparte degrabă acoperișul de pereți și lasă-ți căscată lumea să deschidem un cerc să închidem o trapă