Poezie
tăvălită în rouă
poemul meu de Sânziene
1 min lectură·
Mediu
din aproape-n aproape și încă de-azi noapte
vânez un tânăr cu fruntea pădure
i-am întins peste ape brâu de cicoară
tăvălită în rouă alunec spre moară
să plămădesc luna să-i hrănesc murgii
sângele cheamă la treceri prin foc
de trei ori mă ard sugrumând blestemul
sub tălpi iarba fiarelor crește robită
pocnește un lacăt slobozind o ispită
și dacii fac hore pe genele mele
îmi proorocesc sorții dansând palma stângă
covata luminii dospește în soare
din cântec de iele îmi fac cingătoare
în cete de nori caii-ncep să vorbească
să dea din copite un alt trap culorii
vânez un tânăr cu fruntea pădure
îl mestec pe buze - delirul să-l fure
și el se rotește atras în vârtej
și inima-i cade din mâini înspre mine
un ochi în repaos e întreaga fire
Sunt Sânziana, vânez o iubire !
0195452
0
