Salomeea Stuparu

copilul meu nu știe să plângă mi-a ajuns să citesc sute de poeme cu verbul la sfârșit de parcă latina ne-a jucat o farsă adevărul e mereu la mijloc chiar dacă lui dumnezeu nu-i place calea cea

îmi place să așez cuvintele pe foaie în ordine descrescătoare așa sunt sigură ca își vor găsi locul fără a obosi prea mult la cât sunt de bolnave mi-e teamă să nu li se întâmple ceva

odată-n viață pe când era tânără și-a dorit să înțeleagă timpul a plecat fără să-i răspundă când a venit vremea s-a întors de mână cu moartea... o vioară și un portativ sufletul

sufletul meu avea nevoie de un trup să râdă să plângă să simtă... (nu neapărat în această ordine) prima zgârietură nu a știut-o. au urmat altele mai dureroase mai

nu mi-a plăcut niciodată nisipul nu puteam avea încredere în el. acum, în clepsidră-desenez: cercuri rotocoale cercuri pătrate cercuri ascuțite... ca să te doară amintirea atunci când vei

într-o viață (pe care o crezusem a mea) tu și cu mine era să devenim unificatorul pronume personal \"noi\". atunci nu părea imposibil să zburăm împreună. (parcă bondarii țin cont de

cu urechea ciulită spre cer învăț a auzi. cu palma prinzând ape învăț a simți. cu ochii .... trebuia sa fie ceva cu ei... dar nu mai știu... (aici voi reveni cu o completare) cu inima

...îmi e atât de greu să nu ating... ...îmi e atât de greu să nu privesc... ...îmi e atât de greu să nu iubesc... ...îmi e atât de greu să nu trăiesc... omul din mine începe să-și

acum plec. imi vine bărbatul... flămând și ...erectil :) flămând de mine, erectil din ....reflex :) pe mâine.

Adultul: \"viața e un joc\" \"iubirea e un joc\" \"totul e un joc\" Copilul: \"mama, la Dumnezeu se termină Cerul?\"

...de ce bărbații te vor curvă? egoism, sau moștenire genetică... nu voi ști niciodată - nici nu vreau să mi se spună. dar, știu ei cât doare?

rătăciți în spații centrifuge, trecuți... prin atâtea evenimente fără consecințe: privim. timpul își absoarbe sensul în el insuși; și nu mai prevestește nimic: așteptăm. și... o

azi plâng... cu lăcrămioare... fiindcă liliacul a înflorit. dar pentru mine, acesta nu e prilej de bucurie; nu m-ai lăsat să-ți spun. voi plânge cu lăcrămioare... până când voi putea să

..eu-niciodată cu majusculă, nu știu a scrie. dar, dacă mi-aș putea rupe bucăti din suflet și dacă aș putea face colaje din el, pe o coală de hârtie-niciodată mai mare de A5, ar putea deveni