cu valizele făcute

Ma cutremur, mai, Livia.. Am simtit sentimentul versurilor tale, traiam cu tine tristetea unor amintiri ce dor, dar m-ai \"lovit\" cu \" balele unui păianjen \"... E panza, e nemiscare, e rutina, dar... \"bale\" imi suna atat de scarbos.. Poate asta ai vrut sa si arati.. scarba..
Pastreaza ce e frumos, Livia, restul arunca la cos!
Drag,
Licurici.

sa nu intelegi gresit! Din amintiri pastreaza ce e frumos!
Poezia las-o sa traiasca acum... ca tine.. Mai incolo, uit-o!
Si sa razi!

Ochii se-nchid și se deschid. Pleoapele se strîng cînd de durere, cînd de drag strivind vreo lacrimă neplînsă pînă la capăt. Toate se petrec și le petrecem și nu le putem duce în valize, mai ales moartea. Cînd vei desface valizele, ea va fi în urmă, măcar o vreme, pînă la altă ardere, altă plecare. Și nici baticul nu va mai fi acolo, cînd se va ridica nebănuită noua zodie.

Licuric, mai mult captivitate și imposibilitate de mișcare am vrut să reiasă din cuvântul ce te-a oripilat. Știu că l-am întins puțin, mai mult decât am obișnuit să fac asta cu un cuvânt, dar... experimentez. :)

Corneliu, comentariul tău e prelungirea optimistă a poeziei. Noua ei zodie... :)

Mulțumesc amândurora !

prietenesc,
Livia

Alina, amurgul nu dureaza atat de mult, ti se pare tie din cauza circumstantelor... tristete, un cuvant pe care il gasesti in fiecare vers de aici, in textul tau.
Stiu ce-ai simtit atunci cand ai scris \"balele unui paianjen\", dar nu \"da bine\", nu c-ar fi un cuvant oripilant(am tras cu coada ochiului mai sus la comm-uri) dar nu suna bine, muzicalo-acustic... \"ba-le-le\", imi da impresia de africa africa...
ce sa mai spun? te vad departe, numai sa stii tu sa nu te \"pierzi\", sa alegi calea dreapta... iti spun asta fiindca este foarte usor sa te ratacesti
mi-a placut stii asta
drag,

hm...am impresia ca niciodata nu avem valizele facute cand asteptam moartea...dar acum depinde si pe care din ele...mie mi-a placut paianjenul...si mi-au placut draperiile arse de prea mult amurg...imagini ce nasc o \"groaza\" de senzatii...
unele amintiri isi cer dreptul la moarte...sa le pregatim valizele...

M-a impresionat complexitatea sentimentului atacat de textul tau si gravitatea semnificatiei data de amploarea majora a exprimarii launtrice. Tema e matur expusa, iar felul in care o dezvolti tradeaza o personalitate puternica, cu talent remarcabil. Textul abunda in imagini stilistice, ele fiind daltuite cu robustete si pricepere deosebita.
Atat de plastic si adanc, atat de frumos conturezi fiecare cuvant, fiecare vers, incat m-as irosi sa evidentiez ce este mai bun in poezia de fata. Fiecare vers e incununat de taria misterului unor metafore originale, captivante:
\"de atâta amurg ard draperiile
în pervaze cresc întrebări din urma coatelor noastre
....................................................
durerea atârnă pe față grea
ca o gură necuvântătoare ruptă

ne zbatem în balele unui păianjen
în casa acoperită de pleoapă
așteptând moartea
cu valizele făcute\" Finalul vine cutremurator si elocvent punand categoric punctul pe \"i\" si ridicand la nivel neasteptat intreaga valoare a textului.
Totusi ti-as propune sa incerci a folosi si batranele ignorate semne de punctuatie, a caror lipsa stirbeste uneori valoarea celor spuse atat de frumos. E doar un sfat sincer, prietenesc.. Felicitari!

Costinule, bună dimineața. știi că mă bucur de semn. a zis-o și Licuric, dar dacă se repetă, e clar că trebuie schimbat ceva. am schimbat! am vrut astfel să redau imaginea unor ferestre care sufocă și care țin sufletul captiv, de aceea, am utilizat \"gratii sticloase\" :) e dimineață, să nu râzi, încă nu am băut cafeaua! :) mulțumesc mult, mai ales pentru cuvintele despre poteci.

prietenesc,
livia

Eu mor cand cineva schimba in urma celor spuse de mine... era doar o parere dar daca ai facut-o... sper ca ai facut-o numai fiindca ai crezut cu tarie in schimbarea cu pricina... te citesc si te-ndragesc
Costin,

Onuc, bun venit lângă încercările mele... uite că scosei păianjenul, nu că mi-ar fi zis Licuricul sau Costinul, dar de la început am simțit că forțez mai mult decât îmi place să o fac. voi scrie poemă și cu păianjeni, promit! :) să mai treci! (după comentariu, fug pe la tine să văd ce și cum scrii)

dudi ti bi, mă bucur că poposești pentru prima dată aici și sper să merite să îți devină obicei. îți mulțumesc pentru cuvintele prea frumoase. îmi este, ca de obicei, important să ajungă un mesaj la cititor, de aceea îți mulțumesc că mi-ai confirmat asta. da, semnele de punctuație ... eu le folosesc nu pentru că e o modă, ci pentru că îmi place să buimăcesc :) și deci să dau libertate de prindere a cuvintelor în orice sens pot oferi ele...
să mai treci !

prietenesc,
Livia

,,și nici cioburile nu se vor întoarce a pahar``

superb spus, in poezia ta sunt o groaza de asemenea bijuterii, frumos:)
te citesc cu placere - drag - Lory

Lory, bine ai (re)venit pe pagina cu semnăturile mele, când mai vii, când mai duse de acasă (precum aceasta). Cred că e semn că nu te-ai supărat că nu am nimerit poza, căci eu așa am simțit inițial...
o întoarcere la primar - cam așa am văzut versul pe care l-ai ales.
să mai treci.

prietenesc,
livia

Nu, nu, Alina, eu cred ca gresesti gandind ca semnele de punctuatie sunt inutile, sau ca ele ar strangula imaginatia cuiva, sensul real al unui text. Aceasta idee este numai o justificare fortata, ostentativa, o modalitate de evadare din eroarea imensa adoptata de modernisti, chiar o salvare acordata ignorantei.
Uite, eu iti voi sugera o istorioara care dovedeste clar ca tocmai sensul real al unui text sufera cumplit prin excluderea semnelor de punctuatie, il saracesc si-l stramba: un rege trebuia sa decida soarta unui criminal exact in ziua in care regina ii nascuse copilul dorit, zi pe care nu ar fi vrut sa o umbreasca in nici un aspect al ei, ar fi dorit ca atunci el insusi sa fie mai bun, mai igaduitor fata de toti supusii; cand judele curtii i-a pus sub nas hartia cu sentinta, regele a semnat-o in graba citind-o superficial si crezand ca ce scria acolo era spre oprirea oricarei executii din acea zi; si deci textul, care arata cam asa: \"sa se ierte nu se poate sa se condamne la moarte\" l-a facut pe calau sa-l interpreteze astfel: \"sa se ierte nu se poate, sa se condamne la moarte\"; drept urmare vinovatul cu pricina a fost decapitat, desi dorinta regelui ar exprimat contrariul, adica: \"sa se ierte, nu se poate sa se condamne la moarte\" Si.. doar o virgula a hotarat totul!
Poate ca povestea de mai sus iti va schimba oarecum opinia!

drag, dudi