Poezii

scâncete slabe îngemănează visuri boreale, un vers sibilin spânzurând de respirațiile unei retorte între două nesfârșiri numai sunetul vag al stelelor carnasiere și interiorizările

CcoZma

0

0

anomiile tind să vindece omul de nictalopii metafizice încă un pahar și promit să curăț materia circumvolută de pe clanță, să pun mâinile înapoi în sertarul cu vechituri să caut respirații

CcoZma

0

0

câteodată când deschid ochii lumina mă izbește ca un baros (bineînțeles, un baros aflat între starea de undă și cea de particulă) drept în moalele capului. E ca atunci când depășești viteza

CcoZma

0

0

Crepuscul sărăcit de sindrofii cromatice... Oglinda își înnoadă dimensiuni și chei Iar vremea descompusă de galaxii astmatice Își spânzură tăcerea de buza unui stei (din veșnicii de vid răsar și

CcoZma

0

2

A mai rămas o oră din nesfârșirea asta. Mi-e dor de un compas, să mâzgâlesc cadrane... Prin cețuri fulgurante își tăinuiește casta Ființa de uraniu. Mă pierd în celofane Și-n gânduri

CcoZma

0

0

Uitarea de tantal pe tâmpla-mi calchiată Adună-n preființă vise cu-aripi de stâncă Unde tăcerea razei, în umbră închegată, Din somnul lumii, eul îl mai creează încă Respir geometrii prin

CcoZma

0

0

Literatura zace, pe masă, adormită Un bisturiu, pensete, mașini cu raze X Ajută-o doctoriță ce scrie, adâncită, Pe fișa medicală, concluzii, cu un pix: \"O epidermă fină de verbe

CcoZma

0

3

Ecouri în borcane și litere de pluș... Apusul ciripește în colivia sa. Era căldură-afară și eu n-aveam culcuș Și cerul mov sub pleoapa-mi, înfrigurat zvâcnea Cuțitele de fum tăiau hapsân

CcoZma

0

0

Echilibrul coace în inima-i atrofiată aritmia omului ascuns în el însuși aripile de lemn sunt necesare mersului pe sârmă din corzile aflate în repaos vioara sângerează tăceri pu

CcoZma

0

0

Caută-ți un loc în curgerea necuprinsă unde rădăcinile-ți să îmbrățișeze valurile ca limbile lor mute să înghită, necruțătoare, forța cosmică care dăruiește apelor respirația

CcoZma

0

0

Captiv sub două nuanțe-a aceleiași culori Ascult cum curge toamna pe tâmpla adormită A unei clipe strânse-n amprenta definită De-amurgul unui vis visat de două ori... Doar vântul se mai luptă

CcoZma

0

0

Nimfele-mbătrânite își vând sărutul ebenin Și cărnile puhave pentru coconi de muște, Efemeride-și duc aripa spre un ceresc destin Accelerând suicidar în curbele prea bruște Din asimptote

CcoZma

0

0

Din picături placide norii se scurg în cer Și frunzele-și azvârl arborii-rădăcină Ca să trezească vântul din zările-cortină Acum când spațiu-adună lacrima alcalină De-eter Uitarea rătăcește,

CcoZma

0

0

Aruncă lumea asta ca pe o cochilie lipsită de culoare și ascute-ți buzele de cuvintele-păsări, de cuvintele-viermi, de cuvintele-oameni atât cât deșerturile aprinse în privirile fără chip

CcoZma

0

2

Bobocii-crisalidă ai viselor de ceață Se sfarmă-n unitatea corolei de lumină Ca prin fascicule de beznă, în ne-viață Să injecteze silnic atomi acizi de tină În rădăcini-pocale se varsă

CcoZma

0

0

Pe curcubeele-nflorite stau hidre bulbucate Cerând de la ființe supunere sau moartea Și dându-le coroane bătute-n nestemate Celor ce pleacă capul tăgăduindu-și soartea Voi le hrăniți cu glorii

CcoZma

0

2

Ochii piramidali sticlesc rupând albastrul Și aștri-naripați se sfarmă în lumină Pe sarcofage mute ibiși cu cap-pilastru Sprijină temple reci cu irisuri de tină Și nopțile ce ard în vise

CcoZma

0

0

Curtat de nebunie mă limpezesc în ape Ce tulburi se desfac din visurile șchioape Din lutu-mi smulg fantasme - căni ciobite În care vărs o mare de gânduri sfoiegite Tempeste psihotrope

CcoZma

0

0

într-o celula, un înger stătea pe o grămadă de pucioasă rupându-și penele una câte una și întrebându-se: mă iubește, nu mă iubește.... La granița pleoapei unde pe spinii de fier Se

CcoZma

0

2

În nopțile de fier abisul prinde viață Cu umbra sa eternă brutal scurmând pereții Reveriile mate se scurg, înăbușite-n ceață, Pe ziduri lungi de ochi ce se dădură gheții Nu-ți mai e somn acum

CcoZma

0

0

cursorul(odată cu ideile) pâlpie, negru pe alb, iar eu îmi găsesc claritatea doar între cele doua stări de agregare ale sale a fi sau a nu fi, pe care monitorul, ca un Hamlet hipertehnologizat și

CcoZma

0

0

Tot mai ploua cu oxigen peste orașul gri Și pietrele scrâșneau sub ape argintate Luminile de-oțel, sticlind, păreau a fi Astre ce-și despletesc raze mecanizate Și pasul mi-l împing pe calea de

CcoZma

0

0

Desenez, cu cretă, pe cer nuferi și lebede albe Și-mi sorb laptele amestecat cu-o furtună de nori Cu nisipul alb din râu, negreșit, îmi fac salbe Iar cu furnicile, pe Strauss, valsez

CcoZma

0

0

Să devorăm azurul nesărutat de ape Când dintre noi renaște eterna prăbușire Ca visul milenar, prin vene să ne-adape Desprinderea finală de moarte și neștire Cu forcepsul luminii să avortăm

CcoZma

0

0

Să amânăm apusul pentru atunci când cerul Va sta deasupra noastră încercănat de ploi Dar până-atunci, iubito, să ne sădim în noi Semințele luminii care-mpânzesc eterul Înmuguri-vor fluturi sub

CcoZma

0

0

Spre sferele apusului oglinda mea pătrată Aș sparge-o lunecând în cioburile ei... Sunt rană sângerândă a nopții ce, sfărmată, Își descompune-obscurul în pre-eterne chei Nedrepte-n despuiere,

CcoZma

0

0

Cu suflarea-ți cea de astru Fă din mine caldă boare Smulgând nimbul cel albastru Ce-nfășoară lumea-n soare Ochii-n treacăt să desprindă Dintre-atingeri rătăcite Versul prins ca-ntr-o

CcoZma

0

0

Am distilat nedrept privirea în sticlele opace Scurmând apoi prin aburi cu lame de stilet Ca să găsesc simbolul ce lumea o desface Orb, suprimând fantome născute din regret Am descompus, prin

CcoZma

0

0

Absurdul, viu, se-adună din albele cadențe A visului etern pe care-l port, ca-n dricuri, -înmiresmat vulgar cu-a timpului esențe- Spre locul de-ntâlnire a două cruzi nimicuri Un zâmbet într-o

CcoZma

0

0

Suflete se condensează sub abisul de zăpadă Cugete se reformează din reverii înghețate Fulgii ascuțiți înțeapă aeru-n a lor glisadă Degete-amorțite adună, de pe jos, priviri uitate Se

CcoZma

0

0

Mă-nclin în fața vieții precum își pleacă cerbii Spre râurile pure robustele bărbii Iar inima mi-e una cu firul verde-al ierbii Și-n ochi adun albastrul eternelor tării Dar viata nu mai are,

CcoZma

0

0

Eu mă asociez, ca mulți, cu numărul pi pentru că întotdeauna am avut partea întreagă formată din trei unități temporale și mereu am avut un număr nemărginit de valențe afective, cele două fiind

CcoZma

0

1

Poetului modern eu îi doresc ca zarea Să se comprime într-un punct infim Și astfel, pixel cu pixel, să se transforme În literă pierdută în versul lui cel prim Îi mai doresc ca timpul să-i

CcoZma

0

0

mi-e atât de somn...și totuși trebuie să rămân treaz încă mai simt vântul care se prelinge printre venele-mi casante asemeni unei relații cauză-efect inversată și încă mai simt nisipurile

CcoZma

0

0

Nu mai pot să înțeleg iubirea asta ubicuuă vibrează pe avalanșa metaforelor necoapte zâmbind mesianic în agonia ultimelor simplități pure Acum iubirea veche a rămas, demodată, în dulap crud

CcoZma

0

0

Mi-e foame de cerul închis în borcane turcheze Adorm cu gândul la reflectări demascate Și-apoi mă trezesc depănat pe umbréle burgheze Sub care mi-ascund penița-nu vreau cuvinte udate Vreau să

CcoZma

0

1

Mi-am extirpat din suflet privirile emfatice Am răzuit destine ce lunecă prin stern Și desfrunzit în grabă de verități somatice Întârzii etern Mă odihnesc pe patul fotonilor defecți Pe

CcoZma

0

0

Cortegiul alb de vânturi hibernale picură vag prin aer Fragilă temelie la baza lui-veșnicul mausoleu Al cugetărilor piedute-n prea-ncâlcitul galben caer De întrebări fără răspunsuri, de-evlavios

CcoZma

0

1

Culeg florile mate ale toamnei cu mâna primăverii Și fur onixul zilei, din pomi, în faptul serii Contactul dintre sânge și aerul înmiresmat cu stele Îl simt pulsând pe buze, printre săruturile

CcoZma

0

1

A ruginit pământul tot așteptând îmbrățișarea Azurului slab presărat cu stele-a dimineții Și-a-nmugurit un ochi mereu uitând uitarea Iubirii risipite pe drumu-nzăpezit al vieții S-a decojit

CcoZma

0

0

Răsuflă printre stâlpi mirosul dimineții Și cerul gri-albastru se naște din rubine Un cânt metalic sună în valurile ceții Lumina brumărie îngheață clădirile veline O bancă zgribulită se-ascunde

CcoZma

0

3

Înaltul se învârte și-ntr-un vârtej se-aruncă spre pământ Pădurile sunt rupte și înecate de ploaie și de vânt Întregul univers îl văd cum se-ofileste, văd soarele cum moare Privesc la marea neagră

CcoZma

0

0

Mai cade încă toamna în frunzele aprinse Stingându-le în ape de zbor către abis Prin vântul ce îneacă iubiri mereu mai stinse Și confundate-n somnuri cu străluciri de vis Mai cade încă ploaia

CcoZma

0

0

Picură frunze încă verzi din pomii de aur ai vieții Lăsând în urmă crengile cenușii, moarte și jilave Și pârâie dureros sub tălpi, ultim poem adus tinereții Apoi dansează vântul și rămâne pe

CcoZma

0

0

Când cerul se va zbate pe-o ultimă suflare Și Zborul însuși se va opri din zbor Voi merge să aprind o prăfuită lumânare Plângând nonexistenta pe criptele de dor Când sufletu-mi albastru se va

CcoZma

0

1