Poezie
Poveste fără eroi
1 min lectură·
Mediu
Pe curcubeele-nflorite stau hidre bulbucate
Cerând de la ființe supunere sau moartea
Și dându-le coroane bătute-n nestemate
Celor ce pleacă capul tăgăduindu-și soartea
Voi le hrăniți cu glorii amestecate-n praf
Ascunși ca în culcuș în solzii mari și suri
Purtând în piept rușine, pe frunte epitaf
Și-n suflet, însemnați ca vitele, arsuri
Le duceți trupul greu -cu limbi de ceară
și ochii de hârtie- prin zările dormind în foc
Iar eu aud, țipând în fiecare bot și gheară,
Luminile pe care le văduvesc de timp și loc
Să vă fiu eu eroul ce zboară pe aripă de-eter
Când visele ce-aveți le dați pe-un pumn de aur?
Mai bine plec cu somn cu tot spre un alt cer
Sub care nu respiră nici om și nici balaur...
Să vină iar uitarea, cu glasul mut, albastră!
Eu las în colb de-acum infama Spadă-Floare
Căci lumea-n care sunt nu e a mea, e-a voastră
Și știu că nu există povești nemuritoare...
022396
0
Și știu că nu există povești nemuritoare...
esenta poeziei... ce pacat ca nu exista... si totusi visam