Poezie
Hybris
1 min lectură·
Mediu
În nopțile de fier abisul prinde viață
Cu umbra sa eternă brutal scurmând pereții
Reveriile mate se scurg, înăbușite-n ceață,
Pe ziduri lungi de ochi ce se dădură gheții
Nu-ți mai e somn acum când timpul își întoarce
Și fața sa ascunsă. Sclav împietrit în sare
Ești prada efemeră-a clivajului ce-ți stoarce
Și zâmbetul din buze și veșnicul din stare
Prelunga așteptare a amuțit - statuie
Săracă în cuvinte dară cioplită-n stâncă
Pe care crengi uscate de vise se mai suie
Flămânde după zarea luminii reci, adâncă
Ce ți-a rămas acum? nici tu nu-ți aparții
Privirea ta străină orbitele-ți rănește
Profet senil drogat cu mici melancolii
Din care ce e viu numai murind mai crește...
dar tăcerea pietrei rușinează
orice om
care nu știe să-și ascută
cuțitul
de carnea sângerând,
in absentia,
și
să plângă...
002180
0