Poezie
Amurgul oglinzii
1 min lectură·
Mediu
Spre sferele apusului oglinda mea pătrată
Aș sparge-o lunecând în cioburile ei...
Sunt rană sângerândă a nopții ce, sfărmată,
Își descompune-obscurul în pre-eterne chei
Nedrepte-n despuiere, petalele de soare
Din cerul chtonian în mine se răsfrâng
Surpând ochiul ce-adună reflexii trecătoare
Și somnul ce desface alterități ce plâng
Și șoapta negrăită a celor ce visează
Pe drumul inversat unde-și devoră zborul
Se mai aude-n Spațiul Trezirii ce-și creează
Din razele necoapte, letargic, Ziditorul
Să lapidez aș vrea vibrările ternare
A râsului ce curmă tăcerea din pustie...
Scurmând printre cucuta crescută pe altare
Oglinda spartă-n cioburi îmi este temelie
002123
0