Poezie
Abis
1 min lectură·
Mediu
Cortegiul alb de vânturi hibernale picură vag prin aer
Fragilă temelie la baza lui-veșnicul mausoleu
Al cugetărilor piedute-n prea-ncâlcitul galben caer
De întrebări fără răspunsuri, de-evlavios fără de zeu
Colindul vieții sună, răstălmăcind în drumu-i nemurirea
Prin fagurii de rouă închiși în spațiul atemporalelor esențe
Deasupra aripelor arse de astrul gol, e fericirea
Mascată în parada de sterpi profeți și decadențe
Revarsă cerul mort aceiași lumină înghețată azi
Sau stelele pământului mă trag iarăși în jos?
Sau poate e păcat, și nu mai poți să cazi
Sau poate a murit Căderea, lipsită de folos...
Nu-mi mai simt ochiul ce-mi zice să fug cât mai departe
M-am plictisit să mă ascund în lumi create prea grăbit
Nu mai pot fi mântuit nici pe Pământ și nici în altă parte
Iar Iadul meu este gândirea, regăurind Întregul, însutit.
012.779
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- coZma
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
coZma. “Abis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cozma/poezie/222148/abisComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
un chip intiparit intr-o tragedie, printr-un abis tactil, precum un cuvant ce transforma gandirea in forme si imagini creionate pretutindeni in noi (regasindu-ne mai nemantuiti pe treptele existentei).
e o (singura) magie sa \"nu mai pot fi mântuit nici pe Pământ și nici în altă parte / Iar Iadul\" sa-ti fie \"gândirea, regăurind Întregul, însutit.\"
fain
cu stima, blueboy