Poezie
Mântuire
1 min lectură·
Mediu
Să devorăm azurul nesărutat de ape
Când dintre noi renaște eterna prăbușire
Ca visul milenar, prin vene să ne-adape
Desprinderea finală de moarte și neștire
Cu forcepsul luminii să avortăm dualul
Împiedicați de carnea ce sângeră-n rugină
Stârpind cu un sărut ,neadormit, Finalul
Și extirpând extatic durerea endocrină
Sub piele să pătrundă doar briza cea sărată
Căci marea nu încape-n stomacul prea acid
Pierduți suntem pe veci de umbra adorată
Din care sorbim orbi doar haos, numai vid...
Nevolnica sfidare de-a te fura din focuri
Dispare ca lumina din ziua ce-a trecut...
Uitarea-și scurmă-n noi nepieritoare jocuri
Iară Sfârșitu-ncepe sfârșind în Ne-nceput
002.022
0