Poezie
Universala Toamnă
1 min lectură·
Mediu
Mai cade încă toamna în frunzele aprinse
Stingându-le în ape de zbor către abis
Prin vântul ce îneacă iubiri mereu mai stinse
Și confundate-n somnuri cu străluciri de vis
Mai cade încă ploaia prin pietrele prea grele
Topindu-le în picuri ce poartă-n ei un cer
Doar sufletul mai cere luceferi în mărgele
Mai multe ploi albastre, alt cer, mai efemer
Mai urcă încă noaptea prin ramuri, printre nori
Sălbăticind zenitul, eliberându-i spectrul
Contorsionând arama din inimi - antici sori,
Prin ochi sculptați din lună îmbujorând efectul
Mai urcă și mai cade, din când în când, o frunză
Pe vântul mereu darnic, mereu vămuitor
Și toamna mereu cade, vremelnic să ascunză
Că lumea-i trecătoare, că omu-i muritor.
002.407
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- coZma
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
coZma. “Universala Toamnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cozma/poezie/213139/universala-toamnaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.