De ce UBU, recentul spectacol al lui Mihai Lukács este pe nedrept minimalist, prin urmare cere maximizare Vă rog să mă credeți că în anii 90, până nu s-a grăbit străinătatea să vorbească despre minimalismul cinematografic românesc nu am avut habar că filmele lui Porumboiu, Puiu sau Mungiu ar fi fost minimaliste. Altfel spus, am înțeles repejor că dacă A fost sau n-a fost, SieraNevada sau Occident sunt toate filme minimaliste, acest lucru ar trebui să se datoreze modului românesc de viață din acea perioadă. Minimalism cu urme neștiute de carne pe os. În fine, minimalismul ăsta presupune, după mine, mijloace elementare pentru realizare, când ai avea la dispoziție scule ce te îndeamnă să belferești și să îți imaginezi că iei oscarurile chiar pe doi ani și urșii și ce mai vreți voi, și că,

E ceva dureros în vocea lui Chiar și atunci când îmi zice o glumă E ca începutul colorat al apusului Ori o inimă ruptă și lipită cu gumă. E ceva. Neobișnuit. Și poate într-o oarecare măsură închipuit Durerea e de fapt în mine Și nesuportând-o am proiectat-o în el, în oricine Deși eu încă susțin Că e ceva, ce alții nu știu, ori prea puțin

am fost la moaștele sfintei curioase manuela și mi-am pus o dorință ba nu, trei dar pe ultimele două le-am uitat coada era atât de mare că până să ajung la raclă am rezolvat mai multe sudoku și am devenit magister ludi

În copilărie, aveam un rol precis în pregătirea concediului: mă urcam pe geamantane ca să poată fi închise. Bunica apăsa dintr-o parte, bunicul trăgea din cealaltă, iar eu contribuiam cu toată greutatea mea de șapte ani. — Stai liniștit, nu te mișca! Nu mă mișcam. De mine depindea plecarea. Bunicii mă luau cu ei în stațiune, la cura de ape minerale. Știam că se apropie momentul când începeau să apară prin casă lucruri pe care nu aveam voie să le ating. — Lasă-le acolo, sunt pentru plecare! Pe fotoliu se adunau haine, pe masă medicamente, lângă ușă încălțăminte. În câteva zile, noi ne retrăgeam prin colțurile casei, ca să nu deranjăm concediul aflat în pregătire. Bunica avea o listă. Apoi își mai amintea câte ceva și scria pe margine. După o vreme, marginile deveneau mai importante decât

îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și o teamă bine ascunsă că și tu ai fost neglijent imprimat? culoarea îți iese din contur

luni, asfințit am întârziat la toate întâlnirile cu tine și acum aș fura o bicicletă ca să ajung la timp cred că judecătorii m-ar ierta dacă le-aș spune că mă grăbeam să-ți ofer o lebădă origami și să te informez că niciun bărbat nu atinge stelele, majoritatea se opresc la gleznă dacă ai avea timp ți-aș spune și despre acea iubire rătăcită prin istorie, actul 2 scena 2 e rezumatul, golanii îi spun scena balconului e frig, pune-ți viața în cutii, cum pun corporatiștii chestiile personale când sunt concediați să știi că în fiecare noapte îți scriu scrisori, fără autocorrect, caractere italice, bolduiri, scrisori de mână în care sunt atent la bastonașul lui „a”, nu las nepilite colțurile cuvintelor și mă feresc de dezacorduri gramaticale sau cardiace luni, miezul nopții, Orion nu arată

Personaje: • VASILE — proprietarul casei • POMPIERUL — transpirat, cu intenții • POLIȚISTUL — calm, cu proceduri • VECINII — numeroși • BEȚIVUL • HOȚUL • ASISTENTA — din ambulanță, târzie • PĂRINTELE — evlavios

De-mi vei veni în poală, se va curba un „nu”, iar luna, fără umeri, va îmbrăca un „tu”; din buzunar o mierlă va scoate-un ceas de os, iar umbra ta sub masă va înflori pe dos. De-mi dai spre dezmierdare bărbie și manșetă, ți-oi prinde-n păr o gară și-n nasturi o planetă; cămașa ta va scoate din mâneci cai de mai, iar gulerul va ninge cu paseri peste rai.