
Dragi colegi, mai sunt două zile până când, dacă vă grăbiți, veți fi, indiferent de nivelul avut pe site, beneficiarii unui cadou special de Black Friday, important este doar să vă încadrați în acest interval de timp. Despre ce este vorba? Dacă trimiteți până vineri, 6 noiembrie 2026, orele 23.55 poeziile voastre pe care doriți să le ascultați la Radio Agonia, în recitarea voastră, în format mp3, pe oricare dintre căile pe care le aveți la dispoziție (mailul bogdan.geana@agonia.net sau înregistrat din pagina poemului vostru, butonul roșu din dreapta și expediere direct din acea apllicație către site), acestea vor fi montate și vor intra imediat în playlistul de o lună al radioului. (Asta pentru că de la începutul lunii decembrie ne vom axa în primul rând pe poeme de sezon și Secret
Dacă nu te fac părtaș experiențelor pe care le-am gustat din potirul aerat de trecere, vei avea privirea umbrită de veșmântul în care m-am înfășurat de vreme rea, de vreme bună, de intimitate și pritocire a esențelor. Poate că vreun poem cu rădăcini adânci în zâmbetul lumii se va ridica, totuși, în fața toamnei, iar tu îl vei dezgoli de frunze și mă vei îmbrățișa discret, ca o adiere, acolo unde numai îngerii au ochi și brațe,
într-o clipă de neatenție, pe faleză, ea. numai picioare, ilegal de periculoasă, dacă vreți o extrapolare, ca un peteapist în halat de lăcătuș, mărșăluind cadențat
I. VOCEA Vera îi puse ziarul pe tastatură la opt și șaptesprezece minute. — Sandule, uită-te puțin aici. El avea în mână o jumătate de covrig. O lăsă pe un șervețel și își potrivi ochelarii. Pe prima pagină era fotografia conducătorului, făcută în timpul discursului de inaugurare a noului complex industrial. Sub fotografie, cu litere mari, apărea propoziția:
îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și o teamă bine ascunsă că și tu ai fost neglijent imprimat? culoarea îți iese din contur
Nu m-a rupt moartea. m-a rupt liniștea de după. telefonul care nu mai sună. locul rămas liber la masă. zgarda rămasă în cui. analiza cu rezultate proaste. nopțile în care nimeni nu știe că te prăbușești.
Marți cu ploaie, iluzii migrează-n ghivece, departe de norii arțăgoși, tolăniți pe asfaltul rece. Ghemuită spre geam, mușcatele așteaptă dintr-un ciob de pământ să-mi urce privirea, să le aprind într-un singur cuvânt. Zăvoare pe uși închid zbânțuirea prin case, și-am pitit într-o carte rezervația noastră de lucruri mărunte, frumoase, de gesturi mici, pirotite, învârtite pe-un disc cu Vivaldi, sub ochii Sibiului, adormiți și calzi,
De-mi vei veni în poală, se va curba un „nu”, iar luna, fără umeri, va îmbrăca un „tu”; din buzunar o mierlă va scoate-un ceas de os, iar umbra ta sub masă va înflori pe dos. De-mi dai spre dezmierdare bărbie și manșetă, ți-oi prinde-n păr o gară și-n nasturi o planetă; cămașa ta va scoate din mâneci cai de mai, iar gulerul va ninge cu paseri peste rai.
5 noiembrie 1905
(1905-1950) Studiaza literatura franceza in China si in Franta. Influentat de simbolistii francezi, de teoriile poetice si literatura lui Edgar Allan Poe, a adaugat poeziei chineze o aura de


Explorează epocile poeziei românești

_REPORTABUG

Dacă vrei să fii `forfecat`, înscrie-te folosind butonul de mai jos. Poți lăsa o remarcă în câmpul disponibil, însă completarea acestui câmp permite lui Bogdan să îți refuze cererea.

Rubrica comuna membrilor care publica anunturi si cronici ale evenimentelor Agonia.ro desfasurate in Cafe Deko.

Ve?i citi opinii la lectur?, texte de prezentare a cartilor in prefete sau articole de teorie ?i critic? literar?, aparute sau nu in reviste de specialitate.
Clasici și contemporani, uniți de aceleași emoții
Poezie contemporană din comunitate
”Și poate că cea mai ciudată formă a existențeinu este să pierzi ceva ce ai avut
de Lidia Muraru·
pe „Anatomia lucrurilor care nu dispar"·Poezie·de Diana Manoil
M-a surprins și pe mine textul, încă de când l-am aprobat pentru pagina principa
de George Pașa·
pe „Acum"·Poezie·de Oana Monica Suman
Haiku - textul îmi aduce în rațiune această formă a comunicării între oameni. Ac
de Lidia Muraru·
pe „octombrie"·Poezie·de Ottilia Ardeleanu
Poemul pare că îşi verifică mecanismul de funcţionare în timp ce se scrie. Sub a
de Florin Andor·
pe „poemul salvat de pe masa de disecție"·Poezie·de George Pașa
Am rămas fermecat de felul în care acest poem ştie să își ascundă tandrețea în s
de Florin Andor·
pe „spectacolul clipei"·Poezie·de Lidia Muraru
Emoționant tablou intrinsec! Titlul este o arhitectură în sine. Pare un subiect
de Ottilia Ardeleanu·
pe „Geometria absenței"·Poezie·de Dascalu Mihai
Mihai Dascălu scrie o poezie moncordă, cu accente ușor depresive, dar și cu o de
de George Pașa·
pe „Geometria absenței"·Poezie·de Dascalu Mihai
Citind poemul, tot mă așteptam să dau de fragmentul care să-mi lămurească etajul
de Sergiu Burlescu·
pe „lumina de la etajul 7 era de fapt de la 5 dacă ținem cont de parterul înalt"·Poezie·de Bogdan Geana
Domnule Nanu, am interpretat ca ironie acest text. Ce activități prescrieți stân
de Lidia Muraru·
pe „Sudoku"·Poezie·de Liviu Nanu
Mereu am vrut să mă mut și eu în pădure, ca să pot înțelege și cealaltă parte a
de Sergiu Burlescu·
pe „condropatii la articulațiile sufletului"·Poezie·de Monica (Melina) Bălan
O treime din viață petrecută în dezgroparea și restaurarea (reconstrucția) secre
de Sergiu Burlescu·
pe „zbor"·Poezie·de Lidia Muraru
Aș fi vrut să cred că 9 reprezintă nimic altceva decât o oră de dimineață târzie
de Sergiu Burlescu·
pe „înapoi și-nainte nu râde"·Poezie·de Bogdan Geana
Efemeride și evenimente din lumea poeziei
Azi: Nașterea lui Mihail Sadoveanu
5 noiembrie 2026 · 146 de ani de la nașterea poetului
Azi: Nașterea lui Peter Hamill
5 noiembrie 2026 · 78 de ani de la nașterea poetului
Azi: Nașterea lui Peter Hamill
5 noiembrie 2026 · 78 de ani de la nașterea poetului
Azi: Nașterea lui Dai Wangshu
5 noiembrie 2026 · 121 de ani de la nașterea poetului
Azi: Nașterea lui Radu Selejan
5 noiembrie 2026 · 91 de ani de la nașterea poetului
Trucuri de nișă: Perforarea culorii
12 octombrie 2026 · îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și
Apel pentru o rezidență de 3 luni la www.poezie.ro
26 martie 2026 · Dragi membri poezie.ro, Noi, adică redacția, ne-am gândit că ar fi cazul să vă facem o surpriză, acum când probabil, după surpriza noului site, vă
Premiul național pentru debut în poezie
24 octombrie 2019 · Ca toți creatorii autentici, poetul Traian T Coșovei a fost generos. Lista tinerilor poeți pe care i-a încurajat, prezentat și promovat este
Concurs Eterna Epigramă
13 februarie 2018 · CASA DE CULTURÃ - a municipiului Cluj-Napoca - C.U.I. 4847513 Piața Lucian Blaga nr.1-3, et.1, tel. 0040-264-595322; fax:
Festivalul-concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor” Ediția a XLIX-a, Târgoviște, 3 - 4 noiembrie 2017
25 septembrie 2017 · Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană
Music Afternoon
4 noiembrie 2026 · 16:00 - 06:00 (în direct)
Radio Agonia
Semnale filme
4 noiembrie 2026 · 22:30 - 00:00
Radio Agonia
Poezie.ro
5 noiembrie 2026 · 00:00 - 23:55 (în direct)
Radio Agonia
Clasici români
5 noiembrie 2026 · 00:00 - 23:55 (în direct)
Radio Agonia
POWERPLAY-ul ZILEI
5 noiembrie 2026 · 00:00 - 23:59 (în direct)
Radio Agonia