þesãturi
duminicã pe la prânz, ferestrele toate deschise, rock la etajul doi, manele la parter, bã, ce i-am tras-o ãleia asearã, eram cu radu, da ºtii, bã, cum a fost? nu, habar n-ai. o curvã de la pedagogic, a fãcut proasta tot ce am vrut noi...
(ºi toatã gravitatea de dupã ºi dinainte, sictirul monotoniei din cartierul prãpãdit, pâclos, brichetele þãcãnind nervos)
vicky încã avea pe vârful limbii o senzaþie misterioasã, alta decât cea de sete. a ºtiut cã e bolnavã ºi cã e-n pat, dar nu pricepea ce cãutau acolo lângã ea, doi bãieþi gâfâind ca doi peºti. ºi ea aºezatã pe spate.
Privi lung crãpãtura din tavan și încercã sã-și aminteascã pe unde și-ar fi putut lãsa guma de mestecat. Dimineața o apucau întotdeauna durerile astea metafizice.
Priveam pe gemul deschis cum primavara incerca sa dobandeasca victoria importiva ultimilor soldati ai iernii ramasi pe frontul anotimpurilor. Fumul des imbratisa camera, alimentat de tigarile aprinse prea des iar ticaitul ceasului colorat de pe biblioteca vestea ora 7.Era timpul sa schimbe lumea. Cata liniste, oare poti schimba lumea pe o asemenea liniste?
Trenul pleca incet de langa peronul aproape gol, lasand in urma sa zambete, lacrimi si batiste fluturand vioi. Sa mai ma zbat a prinde acel ultim vagon blestemat? Lasa ca mai zobovesc cateva ore prin gara si iau urmatorul tren, schimb la Razboieni, apoi in Ludusi si tot ajung la plozii care ma asteapta de mai bine de un an.
Am deschis laptopul ºi m-am aºezat pe o bancã din garã. Un boschetar mi-a cerut 10 mii. I-am dat cu gândul la vãrul meu boschetar prin Nisa...
mã cufund în abisul gândurilor...paºesc în neant, încã sper cã mai visez e bancile pustii din parcul amãgit...
Cine sunt? ma intreb din nou incercand sa-mi amintesc ultimele minute, ora, zile... ultimele mele vieti pierdute...ultimele fericiri si ultimele dureri...
Ultimele dureri ale auto(re)facerii dupa confruntari cu sine si cu altii,langa care traiesti zi de zi.
Toate sunt in ceata, nimic concret nu trece de umbre. Copacii din gara sunt de vina? Sau fumul de tigara?
Am inchis ochii...cine sunt? Sunt omul dintr-o gara,cu vise si realitati, cu dureri si bucurii... Si ce am... un chistoc de tigara, un laptop si o inima?!? Si nimic. Nici inger, nici demon. Doar eu cu iz de divinitate, parfum de tigara si muzica... de la laptop!
ma simt ca un buzunar. da, asta trebuie ca sunt. un buzunar in acre am indesat cu repeziciune cu mic cu mare tot ce-am privit, simtit, iubit, suferit... sau furat de la voi. Pipai, ma caut. scotocesc cu fervoare... si gol. Sunt un buzunar. Dar al cui?
Dintr-o data a aparut fosta mea iubita,care parca nici nu m-a observat...fara sa stau pe ganduri i-am facut loc pe banca si am intrebat-o ce face.
Cine sunt? cine sunt? repetanduse intrebarea la nesfarsit. Mai aprind o tigare si trag din ea de parca ar fi ultima din viata asta de doi bani, setea ma taraste catre prima bodega ce-mi apare-n cale, auzin aceiasi intrebare Cine sunt? Poate ca taria care-mi v-a unge gatlejul imi v-a raspunde la intrebarea stresanta... poate.
si totul parca se pierde intr-o mare de sticla invaluita-n pixeli..
dar mi-am dat seama cã sunt un ramolit care nu ºtie pe ce lume trãieºte ºi ar fi bine sã mã arunc sub roþile trenului. mi-am zis scurt: ”hai sã scap de toate bãlãriile astea! zdrang sub tren ºi adio!”
dar mi-am dat seama cã sunt un ramolit care nu ºtie pe ce lume trãieºte ºi ar fi bine sã mã arunc sub roþile trenului. mi-am zis scurt: ”hai sã scap de toate bãlãriile astea!”
sunt o pioneza.da o pioneza ce nu a prins inca nici un poster cu lumea nud, acolo pe zidul plangerii, cum fac toti.
degetele, unghiile pastrau mirosul tutunului... imi placea! mi-am rasfirat mainile deasupra tastelor laptopului si le-am lasat sa atinga orice tasta, sa isi faca de cap cu nesuferita mea melancolie... era, recunosc, patetic sa apara pe ecran ceva de genul "esti dulce ca o cireasa timpurie", dar nu imi pasa... singura mea dorinta era sa scap... sa pot respira liber de orice nostalgie...
simt pielea cum se infoaie ca dupã o ploaie rece,ºi cu un efort am ieºit din aceste gânduri,stãri de meditaþie ºi m-am fixat pe gãndul cã undeva niºte copii sunt nerãbdãtori sã mã vadã,zâmbesc în sinea mea,dintr-o datã m-a apucat o nerãbdare, da o nerãbdare...teama a lãsat locul nerãbdarii,de abia aºtept sã-i strâng în braþe, mi-am umplut buzunarele cu dulciuri
Gandurile se unduiau in tacerea garii, incremenita parca de praful pasilor nesupusi. Ma simteam o compoeneta a universului, o valenta a lumii contorsionate in rotirea clipelor.... un ceasornic al temerilor mele....
Visam la un orgasm, îmi trebuia mãcar un orgasm micuþ ºi de asta mi-am vârât un deget în vagin
Dar nimic. Mintea mea e ca o pagina albã. Mã cuprinde dorinþa de a zbiera cât ma þin plãmânii...dar mi-e ruºine de bãtrânica spijinitã în baston, care se uitã suspect la mine. Stânjenit ma întorc cu spatele, mai aprind o þigarã...ºi aºtept.
sunt un suflet într-o continuã deșirare de idei, cele mai multe dintre ele falite dar cu o voințã obraznicã în încercãrile mele expuse ca un puhoi de nerguli. Într-o dulce sinfonie ascunsã bine în sufletul meu stau cioburile cristaline a iubirilor trecute, îmi amintesc bine doar de ultima...
Îmi pun întebãri în gândul zburdalnic, iar rãspunsurile se contopesc cu aºteptarea minunii ce o aºtept sa se-nplineascº.
Îmi pun întebãri în gândul zburdalnic, iar rãspunsurile se contopesc cu aºteptarea minunii ce o aºtept sa se-nplineascº.
ªi apoi m-am gândit, ce naiba caut eu acolo ºi-alte stupiditãþi de genu'. Da' îmi trece repede. Zgomotul trenului pe ºine mã exaspereazã. Mã aºez pe bancã ºi privesc în gol. Câini vagabonzi ºi ologi ºi boschetaru', pretenu'.Problema nu e cã nu-mi place sã socializez, da' mi-ar face ºi mai mare plãcere sã vinã unu' sã-mi zicã "N-ai o þigarã?". I-aº zice "Da' mai mergi în mã-ta." ªi-ar pleca. ªi eu aº rãmâne pe bãncuþã, s-ar însenina ºi aº înjura în glumã cã nu pot sã þin ochii deschiºi din cauza soarelui ºi mi-aº lãsa capul pe spate exact în guma lipitã de spãtar. Da' nu e rãu, e chiar plãcut, ca o mângâiere. Merci, tâmpitule cu guma! M-ai fãct fericit!
au un lãtrat de câine...
Gândurile-mi zburau prin cap și-n afara lui cu viteze ilegale... Șezutul pe bancã, banca noastrã, m-a fãcut sã mã gândesc la vechi ne-gânduri și la tine, doar cã, tu, acum, ești moartã. Iar eu, nefericit. Așa cã plec, așa cum am mai plecat, așa cum ai plecat, așa cum..., plecãm, goi, ca trenuri goale din stații pustii în veci...
Dar stând aºa pe bancã, cu botul papucului în contact cu guma de mestecat, simt cã se-nsenineazã. Vãd cã se-nsenineazã ºi-njur în glumã, pentru cã nu mai pot þine ochii deschiºi. Dar descopãr apoi cã-mi face plãcere sã stau aºa, sã fiu mângâiat. ªi-apoi se-aude trenul. Zgomot insuportabil încã din copilãrie. Rãmân cu ochii închiºi ºi-mi termin þigara. Nu mai plec nicãieri.
Mi-am cuprins tâmplele între palme ca ºi cum aº fi încercat sã le încorsetez. Parcã încercam zadarnic sã fac ordine în haosul din mintea mea. Speram ca toate gândurile acelea sã se liniºteascã. Aº fi vrut sã dorm. Un somn lung ºi fãrã vise.
þi-aº vorbi prin tãcere
poate Gigi are blat?
Voi vorbi prin tãcere
Ori Gigi are vreun blat?
Dar asta nu mai conteazã acum... Cãci povestitorul vieþii mele nu mai ºtie in dimineaþa asta mizerabilã nici sã menþinã o nenorocitã de perspectivã narativã...
Si apoi uit totul. Si uit de mine, uit de uitare, uit de animal si vegetal, uit de mineral si ma prabusesc. Lumea imi pare mai curata acum. Si totul e atat de departe, aproape ca le pot atinge. Si stelele clipesc somnoroase, si Soarele apune a cincea oara. Si legamantul curcubeului aduce foc din ceruri. Si ingerii doresc moartea.
O,câtã incertitudine învãluia eul meu nedescoperit încã...Nu mã puteam abþine, sufeream de insomnie
O,câtã incertitudine învãluia eul meu nedescoperit încã...Nu mã puteam abþine, sufeream de insomnie .o insomnie dulce ce-mi ºtrangula eul .... ,
Sunt piatra zdrobitã, uitatã sub cruce, sec ºi fãrã rost mã sprijin de-o bancã rãpãnoasã ºi-mi scuip durerea în mucul de þigarã. Am strâns în mine, atâta urã arsã de cuvintele omului ºi de uitarea sa. Ce pare a fi: nici începutã ºi nici sfârºitã.
Sunt piatra zdrobitã, uitatã sub cruce, sec ºi fãrã rost mã sprijin de-o bancã rãpãnoasã ºi-mi scuip durerea în mucul de þigarã. Am strâns în mine, atâta urã arsã de cuvintele omului ºi de uitarea sa. Ce pare a fi: nici începutã ºi nici sfârºitã.
în tot acest timp Dumnezeu mã privea. Pe umeri mi s-a aºezat o liniºte ºi câþiva stropi de ploaie. În jur tot mai puþinã lume ºi totuºi parcã ochii ascunºi sub umbrele mã priveau insistent. M-am ridicat ºi mi-am îndreptat paºii fâsþâciþi înspre peron.
Blah! Prostii metafizice, probleme existenþiale, blabla, o frãmântare continuã din care nu mai ieºi, nu mai vrei sã ieºi ºi nu poþi sã ieºi... ªi pe lângã mine încã alþi 6 miliarde ºi ceva de oameni, care, mai mult sau mai puþin, intrã din când în când în frãmântãri absurde, neauzite de nimeni, nerezolvate de nimeni... De abia le auzim noi, în noi... cine sã înþeleagã, cine sã rezolve? Haha! Câþi îºi pun pe lumea asta aceleaºi probleme, simultan cu mine? Mi se face silã de viermele ce sunt...
Mã tot gândesc la ce mã aºteaptã....Aº vrea sã ºtiu ce va fi în viitor.Vreau sã scap de toatã mizeria zilei de azi.Toate gândurile astea mã înnebunesc.Dar uite cã vine trenul...Poate cã odatã cu viteza trenului îm vor zbura amintirile astea triste departe de mine....ªi atunci mi-am adus aminte de B.
LALuminita Alexandrescu
6 contribuții
AGAdrian Giogovici
3 contribuții
MCMarta Cremeny
3 contribuții
- RP
Rodica Plamada
3 contribuții
ACAlbert Cătănuș
3 contribuții
AOAlexandra Onofrei
2 contribuții
PAPatrascanu Ana_Maria
2 contribuții
PGpicu elena georgiana
2 contribuții
UȘUdrescu Catalin Ștefan
1 contribuție
DPDecebal Popescu
1 contribuție