Primăvara
Șoapte de păsări
în câmp de lumină.
Vara
Luna plină - mărgea
în colier de stele.
Toamna
La fereastra mea
lacrima plângând.
Iarna
Primăvara ,vara și toamna
în șoșoni
Iubită de tine
Eram praf de stele
Risipit în mii de particule.
Ascunsă de tine
Eram și nu eram
Sau ,poate ,eram…
Doar risipită în mii și mii de particule.
La fereastra toamnei
Lacrimile picură ploaie
Chip de copil cu năsuc aburind.
Codoașca de frunze
Te înghite pe –ndelete
Uneori tristețea îi rămâne în gât.
Nu-i așa că și ție ți se face frig de mine
când vara apune și stelele cad în pâlcuri de păsări ?
Nu-i așa că uneori zâmbești a plâns
când toamna răsare și perele hoinăresc pe dealuri
Când noaptea se sparge în cioburi de zi ,
tălpile mele aleargă
nebune de ducă
hohotind de gâdilatul pietrelor.
Trupul își gonește tălpile ,
alunecă și nebun
de ducă se rostogolește în plină
Eu nu te văd , îți simt doar depărtarea.
Dar știu bine că ești aici
dincolo de flori ,dincolo de iarbă ,
dincolo de dor.
Aproape de glasul meu , dacă te-aș chema.
Dar n-am să te chem .
Am să
Bărbatul pe care îl iubesc este copac albastru surprins în grădina casei mele,
este iarbă cu muguri de floare,este soare verde mirosind a toamnă.
Bărbatul pe care îl iubesc este munte coborâtor de
Târziu ,în noapte,
mâinile tale par arcade de cer
furate de stele.
Târziu,în noapte,
buzele tale se nasc din scoicile
furate de nisip.
Târziu,în noapte,
chipul tău adoarme din
Oleacă de soare,
Oleacă de stele,
Cercei și inele
Cu zumzet în ele.
Oleacă de dor,
Oleacă de zor,
Și-oleacă de cer
Și-un pic de mister.
Oleacă de noi,
Oleacă de doi,
Cuvinte
Plecările de acasă au ceva din senzația firului de păr agățat de un inel plumbuit.Întreruperi înșelătoare de smocuri de păr,răvășite o clipă de adierea neînsemnata a vântului. Și ce dacă
Eu nu sunt eu…
Sunt aceasta care râde când eu plâng.
Eu nu sunt eu…
Sunt aceasta care iubește când eu urăsc.
Eu nu sunt eu…
Sunt aceasta care se înalță când eu mă prăbușesc.
Iar ,tu
Sărutul s-a spart de podea
frânturi de amurg
răvășite ...
Îmbrățișarea s-a ciocnit de timp
asteroid decuplat
de univers...
Dorința s-a poticnit de tine
flămândă de neînțeles.
Plecările de acasă au ceva din senzația firului de păr agățat de un inel plumbuit.Întreruperi înșelătoare de smocuri de păr,răvășite o clipă de adierea neînsemnată a vântului. Și ce dacă
Greierii cântă în întunericul unei seri de toamnă.O seară de toamnă e sufletul meu îmbătat de întunericul greierilor,îmbătat de întunericul întunecimii.Aș vrea să plouă ,să-mi pot spăla esența
-am hotărât să fii cu ochii albaștri și atunci când nu-mi va fi teamă că o să te întâlnesc ,într-o zi,zărindu-te am să te strig cât mă vor ține puterile: maree! și ,astfel ,marea ta să se tulbure și
PG